Bartkowiak este un film gasit pur si simplu din greseala. O eroare pe care NU o regret, una deosebit de fericita.
Pe scurt, pentru ca in ultima vreme (care inseamna, de fapt, de vreo 2-3 ani) am citit foarte mult, filmele au cam fost neglijate. Cu precadere serialele. Ador sa merg la cinema, sa vad un film la o calitate maxima, alaturi de alte cateva zeci de cinefili (poate chiar sute, depinde de sala), insa in afara acestor filme, fie comerciale, de consum, fie de festival, am cam evitat sa vad filme. Cu serialele sunt extrem de in urma. Am o lista IMENSA de seriale pe care vreau sa le vad, lista care tot creste. Nu ca lista de carti pe care vreau sa le citesc nu ar fi si ea imensa.
Eh, in perioadele acestea lungi de lecturi am si momente in care-mi propun sa vad filme, in care am chef sa vad filme. Si deseori, visandu-ma la un festival, caut sa ma surprind singur. Nu ca Mister Bean care isi facea singur cadouri, ci pur si simplu luand un film despre care nu stiu nimic. Un film cumva verificat, caruia ii stiu, macar partial, genul, dar despre care sa nu stiu mare lucru.Continue reading Bartkowiak (2021) – Netflix
Adio Domnule Haffmann poate va este mai cunoscut ca spectacol de teatru, caci a fost pus in scena in 2021 la TNB. Despre spectacol am scris la vremea respectiva pe blogul de teatru. Am fost surprins sa gasesc un film omonim pe HBO MAX. Surprins placut, sa ne intelegem.
Este o poveste reala, a unui evreu nevoit sa-si vanda afacerea, un magazin de bijuterii, unicului angajat pe care-l avea, un francez extrem de priceput la lucratul bijuteriilor, dar destul de sarac. Totul se petrece intr-un Paris ocupat de nazisti.
Evreul, batranul Haffmann, isi trimite familia din Parisul ocupat de nazisti, hotarand ca el va pleca dupa cateva zile, dupa ce-si va pune ordine in afacere. Ii vinde afacerea angajatului sau, spunandu-i acestuia sa se mute la etaj cu sotia. Vanzarea trebuia sa fie credibila.Continue reading Adio Domnule Haffmann (HBO MAX)
Ennio: Glance of music este documentarul care mi-a schimbat modul de a vedea filmele in 2 privinte. Incep cu asta, cu concluzia, urmand ca pe parcursul articolului sa-mi justific punctul de vedere. Cele 2 privinte sunt: modul in care privesc documentarele (promit sa le urmaresc cu mai multa atentie, cu mai mult interes, sa nu le mai desconsider) si modul in care privesc filmele, mai precis modul in care judec sunetele, muzica acelor filme.
Pe scurt de tot, Ennio: Glance of music este un documentar-tribut despre cel mai mare compozitor de muzica de film din istorie, Ennio Moriccone. A facut muzica pentru mai bine de 500 de filme. Daca vreti sa le numarati singuri, vedeti pe Wikipedia lista completa.
Nu intru in detalii, nu va spun povestea din spate, nu va voi vorbi despre studiile lui, despre oamenii care i-au influentat viata ori despre fiecare colaborare in parte. Pentru asta va trebui sa vedeti filmul Ennio: Glance of music. Eu ma voi referi strict la cele 2 lucruri de care va ziceam la inceput, care PENTRU MINE sunt FUNDAMENTALE.Continue reading Ennio: Glance of music – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Imaculat este un film romanesc rasarit aparent din neant, cel putin pentru mine, are s-a dovedit a fi extrem de interesant si de bine realizat. Per total, o surpriza placuta.
De fapt, ar fi trebuit sa spun ca Imaculat este un film plin de surprize, un fel de Kinder cinematografic. Surprizele vin din 3 directii:
O coabitare regizorala dintre o scenarista (Monica Stan) si un director de imagine (George Chiper-Lillemark),
Un rol principal interpretat excelent de o (inca) studenta, o debutanta in film, Ana Dumitrascu. La fel de debutanta in regie este si regizoarea, cea despre care vorbeam mai sus.
Un al doilea rol principal interpretat fabulos de un non-actor, un actor neprofesionist, Vasile Pavel Digudai (cel care impresionase si in Soldatii. Poveste din Ferentari).
Despre ce este vorba in Imaculat? Pai este vorba despre un centru de reabilitare pentru drogati, unde este internata tanara si inocenta Daria. Acolo este luata in primire de seful „inchisorii”, Spartac (Vasile Pavel Digudai), care o ia sub protectia sa. Inocenta ei o salveaza de avansurile sexuale ale celor de acolo, insa totul are un pret.
Nu va spun mai multe, nu va spun exact ce pateste, nu va descriu nici scenele pe care le veti vedea (pentru multe persoane de sex feminin a fost extrem de greu de privit, desi personal am vazut scene mult mai grele), asa ca va voi vorbi despre un aspect pe care eu il consider important, fundamental.
Asadar, desi vorbim despre un centru de reabilitare, eu il vad tot ca pe o inchisoare. Caci, din punctul meu de vedere, filmele despre viata in inchisoare lipsesc cu desavarsire din cinematografia noastra. Avem filme despre inchisorile comuniste (Arest, Intre chin si amin ori filmul inca nelansat al amicei mele Victoria, Experimentul Pitesti), dar despre viata din inchisorile capitaliste avem prea putine. Poate doar celebrul Eu cand vreau sa fluier, fluier. Ca sa glumesc putin, cinefilul autohton cunoaste mai bine inchisorile americane decat pe cele romanesti.
Eh, acest film, Imaculat, repara putin aceasta nedreptate. E drept, diferenta fundamentala dintre o inchisoare si acest centru de reabilitare este prezenta femeilor. Dar fix acest aspect face povestea mai interesanta. Atmosfera, obiceiurile, ierarhia – totul este fix ca intr-o inchisoare. Chiar daca lucrurile se desfasoara altfel, caci aici nu esti inchis zeci de ani, ca-ntr-o inchisoare clasica. Si nici gardieni nu ai, ci niste medici si asistente ceva mai blande, mai putin fioroase.
Trebuie, insa, sa va spun marele meu dezavantaj: nu ma pot pune pe de-a-ntregul in povestea filmului. Cei care au copii au trait altfel filmul, povestea, pentru ca ei isi puteau imagina cum ar fi ca al lor copil sa se apuce de droguri. Dupa ce vezi un astfel de film stai si te intrebi daca acele luni in centrul de reabilitare fac bine sau fac rau copilului. Eu, unul, pentru ca nu-mi propun nici sa iau droguri si nici sa fac copii, nu ma pot transpune foarte mult in poveste. Mintea mea, ca sa n-o ia razna, ca sa se protejeze, imi transmite faptul ca nu am cum sa ajung acolo. Drept urmare, nu mi se poate face #pieleadegaina asa cum, de pilda, mi s-a facut atunci cand am citit cartea Rugaciune pentru Cernobil. Acolo eram afectat de simpla posibilitate de a ma afla in acea situatie. Asa functionez eu, pur si simplu pot cu adevarat sa sufar doar atunci cand realizez ca m-as putea afla si eu acolo intr-un viitor mai apropiat ori mai indepartat.
Nu va zic mai multe, va sfatuiesc doar sa va imaginati cat de schimbata va iesi micuta Daria de acolo.
Imaculat este un film excelent, din pacate mult prea putin popularizat. Chiar daca rulase la Les Films de Cannes au Bucharest, eu nu auzisem de el (decat ca exista si atat), asa ca surpriza a fost cu atat mai mare dupa ce l-am vazut. El a rulat la Festivalul Filmului European, unde l-am vazut eu, insa de maine, 27 mai 2022, va intra in circuitul normal al cinematografelor, fiind distribuit in Romania de Follow Art Distribution. Mergeti sa vedeti Imaculat pentru ca merita si pentru ca, estimez eu, nu va rula foarte mult in cinematografe. Este o bijuterie cumva ascunsa, de care trebuie trebuie sa profitati cat aveti ocazia.
Belle este primul anime distribuit in cinematografele din Romania si acest lucru ma bucura. Despre filmul in sine, vazut la Animest 2021, am scris deja.
Acum am simtit nevoia sa scriu din 3 motive:
Pentru a anunta, a sublinia, faptul ca este primul anime distribuit in cinematografele din Romania. Daca are succes, probabil vor mai urma si altele.
Pentru ca m-am putut bucura de el la calitate maxima, intr-un cinematograf de mall, Cineplexx Baneasa, deci trebuie sa va spun despre diferente, despre ce am descoperit nou.
Pentru ca am simtit ca nu am spus destule, filmul fiind mult mai complex decat pare la prima vedere. Oricum, mai complex decat o animatie normala, pe care o stim noi.
Cry Macho – Drumul rascumpararii este cel mai recent film al lui Clint Eastwood intrat in cinematografele romanesti. Ma rog, povestea cu cinematografele este cumva dubioasa, caci filmul ruleaza exclusiv in reteaua Happy Cinema, fiind distribuit in tara noastra de ProVideo. Il veti gasi, deci, si in cinematografele cu pricina, dar si in toate hypermarketurile si magazinele care vand DVD-uri si Blu-ray-uri (online l-am vazut doar la Carturesti si eMAG).
E pacat, insa, sa nu vezi Cry Macho – Drumul rascumpararii la cinema. Este un road western excelent, unde Clint Eastwood, la ai sai 90 de ani, isi interpreteaza magistral rolul (omul e nascut in 1930, acum are 92 de ani, insa nu stiu exact cand au avut loc filmarile, ce varsta avea cand a fost turnat filmul).
Clint Eastwood este Miko (Mike), un fost star de rodeo si crescator de cai nevoit sa se pensioneze din cauza ca nu mai performa. La un an dupa pensionare, fostul sau sef ii cere o favoare: sa treaca granita in Mexic pentru a-i recupera fiul. Cine era fostul sau patron, de ce fiul sau era in Mexic, cu ce se ocupa acesta si ce va trebui sa faca Miko pentru a-l aduce in SUA ramane sa descoperiti singuri.Continue reading Cry Macho – Drumul rascumpararii
Stiam ca vreau sa merg la un cinema oldies, ca nu mai vreau sa vad in continuare filme americane standard asa ca am intrat la cinemateca Union, care era in drumul meu, si am cumparat bilete la filmul ce urma sa inceapa in cateva minute – Dineu cu vecinii de sus. Ce a urmat dupa a fost o portie sanatoasa de ras, care a compensat tot „luxul” din cinema-urile cu pretentii (floricele, suc, scaun mai comod, sunet dat uneori si la maxim).Continue reading Oana despre Dineu cu vecinii de sus (Sentimental) (The people upstairs)
Nu priviti in sus! – Don’t look up! este filmul cel mai controversat al ultimelor zile. Cel mai controversat, cel mai discutat, cel mai ambiguu ca mesaj (desi pentru toata lumea mesajul e clar), filmul care a inflamat atat social-media pseudo-cunoscatoare, cat si partea ei elitista.
Paradoxul este ca, pana la un punct, cu totii au dreptate. Cu mentiunea ca indiferent cata dreptate ai, tot trebuie sa accepti si parerea celorlalti. Desi filmul, zica-se, fix cu asta se lupta: cu ideea ca toata lumea are dreptate. Toata lumea, mai putin specialistii. Vedem mai incolo cum si in ce fel.
Despre film putem vorbi, insa, din 3 perspective, fiecare dintre ele fiind interesanta in felul ei. A treia este, de fapt, cea controversata, primele 2 fiind cumva acceptate de toata lumea.
Pana sa va zic perspectivele, va spun despre ce-i filmul: 2 cercetatori (o doctoranda si coordonatorul ei de doctorat) descopera ca o cometa va lovi Pamantul peste 6 luni, coliziunea urmand a distruge complet rasa umana. Cei 2 incearca sa contacteze Casa Alba, presa, sa traga un semnal de alarma, insa nimeni nu pare a-i lua cu adevarat in seama. Restul descoperiti singuri, inclusiv finalul. 🙂Continue reading Nu priviti in sus! – Don’t look up!
Tabara este al doilea film produs de celebrul vlogger Selly. Pe primul, 5gang: Un altfel de Craciun, l-am vazut pe Netflix si nu intr-o sala de cinema si NU mi-a placut. Ceea ce, paradoxal, este un mare avantaj pentru acest nou film, Tabara: seteaza extrem de jos asteptarile, care asteptari, cel putin in cazul meu, au fost depasite.Continue reading Tabara
Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) a fost pentru mine cel mai asteptat film al acestui an. Pentru mine, avand in vedere vremurile pe care le traim, ideile din Matrix (din intreaga serie) mi se par relevante, importante, fundamentale chiar.
Nu vreau sa va vorbesc efectiv despre film, nu voi face (ca de obicei?) o recenzie clasica, ci va voi vorbi despre sentimentele pe care le-am trait pe parcursul proiectiei. O spun pentru a mia oara, sunt blogger si nu critic (de teatru, de carte ori de film).
Asadar, din punctul meu de vedere, noul Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) va avea 3 tipuri de public(uri), dupa cum urmeaza:
Publicul care a vazut LA VREMEA LOR cele 3 filme Matrix, dar care nu-si mai aminteste mare lucru.
Publicul care nu a vazut nici macar 1 film precedent.
Cumva, Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) incearca sa se adreseze tuturor, insa, din punctul meu de vedere, tinteste cu precadere publicul din a doua categorie. Un prieten mi-a marturisit dupa vizionarea filmului ca el a fost un pic deranjat de scenele mult prea explicite. Practic, el face parte din prima categorie si se considera aproape jignit de modul in care a fost tratat. Eu, recunosc, faceam parte din a doua categorie, am vazut cele 3 Matrixuri in 2003, dupa ce a aparut al treilea, insa multe chestii nu mi le mai aminteam. Mi-au prins bine scenele explicite. Nu doar ca imi reaminteau de ideile si scenele din filmele originale, dar imi aduceau aminte si de acea perioada, de copilaria si adolescenta mea.
Partea a doua este legata de libertatea alegerii. Aici, recunosc, filmul m-a facut sa am mari mustrari de constiinta. Caci la intrarea in mall mi s-a scanat certificatul, astfel incat in sala de cinema nu au putut intra decat vaccinatii, trecutii prin boala si cei putini, foarte putini, care au ales varianta testului. Dupa ce am trecut prin aceasta corvoada (noroc ca am intrat in mall pe undeva pe unde intra putini, deci n-am stat la coada), am primit in sala de cinema o adevarata lectie de libertate.
La final, am constientizat ca chestia cu certificatul ar putea fi transpusa in film prin urmatoarele lucruri: nu ai de ales intre pilula albastra si cea rosie, ci esti obligat sa inghiti 2 pastile (sa zicem) albastre, urmand ca apoi, la fiecare portal, sa te scaneze pentru a se asigura ca ai luat acea pastila. Daca au trecut 9 luni de la ultima pastial albastra, va trebui s-o iei si pe a treia. Libertatea alegerii? Pai ea exista, dragi tovarasi, doar ca alegerea a fost facuta de altii, evident mai destepti decat tine. Deci filmul a reusit sa ma faca sa am mustrari de constiinta, sa imi regret deciziile, nu cea legata de vaccinare, ci acceptarea scanarii certificatului. Sunt dat peste cap. Fucked up, ca sa ma exprim altfel.
La modul serios, desi chiar am fost serios si mai sus, un singur lucru m-a dezamagit la acest film: ca nu a fost 3D. O revenire dupa 18 ani (fix atatia au trecut din 2003!) trebuia sa fie cu adevarat epica. Efectele vizuale au fost bune, insa nu a fost nimic REVOLUTIONAR. M-as fi bucurat sa stea mai bine din acest punct de vedere.
Nu intru in detaliile povestii, nu va zic cum si in ce fel se revine la povestea initiala, asta trebuie sa descoperiti singuri. Tot ce va pot spune este ca Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) este, pentru mine, filmul anului 2021. Si, atentie, spun asta fara sa fiu fan infocat al SF-urilor. Pentru mine, SERIA Matrix are un loc special in inima si in mintea mea, m-a MARCAT, mi-a schimbat perspectiva, iar acest film, avand in vedere contextul social, politic si sanitar, era ABSOLUT necesar.
Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) intra in cinematografe din 24 decembrie, fiind distribuit in tara noastra de Vertical Entertainment. Eu l-am vazut la Cineplexx Baneasa, loc in care am revenit dupa o absenta de aproape 2 ani. Cei de la Cineplexx au acum 5 cinematografe, 2 in Bucuresti (Baneasa si Auchan Titan) si 3 in provincie (Sibiu, Satu Mare si Targu Mures). Si revenirea aceasta a fost pentru mine speciala, chiar imi era dor de acest cinema si de acest mall. Cu cat revin in mai multe locuri pe care le frecventam des inainte de pandemie, cu atat am impresia mai mult ca pandemia e pe final. Psihic ma ajuta foarte mult.
PS: Personajul meu preferat din Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) este pisica Deja-VU. Pe langa una dintre glumele mele oltenesti preferate (daca filmul ar fi fost facut de olteni, pisica s-ar fi chemat DEJA-FU), pisica m-a dus cu gandul si la Salsa The Cat, pisica lu frati-miu, care tot imi face onoarea sa-mi calce pragul casei. Daca in 2003, cand am vazut primele, nu aveam o pasiune pentru pisici, ma lasau rece, acum pot sa spun ca nu-mi puteam lua ochii de la Deja-VU. Si mai era si neagra, fix ca Salsa… 🙂 Gandindu-ma la Deja-VU si la Salsa, imi dau seama, de fapt, si cum m-am schimbat in acesti 18 ani. Cum am crescut, cum m-am maturizat, cum mi s-a schimbat radical perceptia, in aceasta mica (dar relevanta) privinta: relatia cu animalele. Filmele de genul, seriile vechi reinviate dupa multi ani, au acest efect asupra mea. Cu atat mai mult Matrix, care este un film profund filosofic.
PS2: Vad ca unii evita sa spuna clar si raspicat, insa eu cred ca nu e deloc spoiler daca va dezvalui ca Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) ARE un AFTER-CREDIT. Este la final, dupa TOT genericul si toate creditele. Eu zic ca merita. Oricum, regula este aceeasi: cine sta pana la final de tot este cinefil adevarat. Restul sunt doar privitori ocazionali de filme.
Te urasc te iubesc – The Hating Game este o comedioara usoara, numai buna de vazut in aceasta perioada, pe care chiar o recomand. Sunt multe lucruri care nu ma recomanda pe mine, nu am trait acele lucruri din nicio perspectiva, asa ca nu as putea baga mana-n foc in ceea ce priveste realismul povestii, veridicitatea ei.
Pe scurt, avem 2 colegi de birou, Lucy si Josh, care sunt cum nu se poate mai diferiti: el rece si eficient, aproape robotic, ea mereu zambitoare, insa de multe ori luata de proasta. Cei 2 ajung sa se lupte inclusiv pentru un post de conducere.
Cine castiga, ce relatie este intre ei si cum se raporteaza restul firmei la disputa lor ramane sa descoperiti singuri. Oricum, spun din start, nu pentru suspans veti merge in sala de cinema sa vedeti acest film. Cu siguranta nu acesta va fi motivul.Continue reading Te urasc te iubesc – The Hating Game
A fost odata-n Soho – Last Night in Soho este tipul de horror care-ti ramane in minte mult timp dupa ce-l vezi. Pentru mine, scrisul pe blog este terapeutic, in multe situatii am scapat de astfel de bantuiri scriind pe blog. Nu vorbesc DOAR despre filme, la fel stau lucrurile si-n cazul cartilor ori spectacolelor de teatru.
Iar aici lucrurile sunt mult mai accentuate, caci despre vise este vorba si-n acest A fost odata-n Soho – Last Night in Soho.
Eloise este o tanara ce viseaza sa ajunga designer de moda, drept urmare se inscrie la o facultate de profil din Londra. Aici se cazeaza intai la camin, insa din cauza colegelor pleaca repede de acolo, gasindu-si o camera ieftina intr-o casa veche a unei batrane. Fara sa-si dea seama cum, seara ea ajungea, prin vis, in Londra anilor 60 si asista la mai multe crime din perioada acelor ani. Trebuie sa-si dea seama ce este cu acele crime, cine se face vinovat de ele si cum poate scapa de cosmaruri.
Acum, trebuie sa va marturisesc ceva important, ca tot e ziua mea si-s la ora marturisirilor: filmul A fost odata-n Soho – Last Night in Soho reuseste sa bifeze din start 2 mici pasiuni ale mele.
Prima dintre ele este legata de anii 60: daca este sa-mi doresc sa traiesc o perioada, eu as vrea anii 60 si 70. Nu anii 20, atat de laudati, nu anii 80 (care mi se par pentru intreaga Europa ani tristi, in special pentru Romania), nu anii 50 (Europa postbelica nu arata deloc bine), ci anii 60.
A doua chestie este legata de acest cartier minunat numit Soho, unde as vrea sa merg in aceasta viata. Ma rog, o parte din mine isi doreste chiar sa si locuiasca acolo. Evident, nu in perioada pandemiei, dar la modul general este unul dintre cartierele fascinante pentru mine.
Va dati seama ca un film care inglobeaza cele 2 chestii, cele 2 pasiuni, nu are cum sa ma dezamageasca. Asta nu inseamna ca as aprecia ORICE film care le bifeaza pe ambele. Nicidecum.
Pentru mine, A fost odata-n Soho – Last Night in Soho este printre cele mai bune horror-uri vazute in ultima vreme. Nu este un horror scarbos, unde vezi ar trebui sa te distrezi vazand diverse modalitati de a ucide, si nu este nici un horror absurd, fara sens, fara logica.
A fost odata-n Soho – Last Night in Soho este un horror inteligent, care nu te sperie neaparat, ci doar te tine in suspans pana la final. Acolo, la final, exista o scena importanta, memorabila, excelent construita, partea pe care ai asteptat-o tot filmul. Si pe care eu am adorat-o si am savurat-o.
Bonus, tot ca o experienta personala, am iesit de la A fost odata-n Soho – Last Night in Soho cand era noapte (21 si ceva) si am nimerit fix intr-un peisaj horror: Piata Obor parasita, abandonata, locul aparent ideal pentru un film de groaza, pentru o distopie. Mi-a accentuat starea pe care filmul deja mi-o indusese.
Caci, ati ghicit, si acest A fost odata-n Soho – Last Night in Soho a fost vazut in Cine-Max Veranda, loc unde va indemn si pe voi sa mergeti. Programul complet al cinematografului il gasiti pe www.cine-max.ro. Din pacate, acest cinematograf a scos din program frumosul film, insa gasiti multe alte filme misto acolo. Tot aici, la Cine-Max, gasiti un card misto, numit Film Card. Nu va zic mai multe despre el, gasiti toate detaliile pe link-ul anterior.
A fost odata-n Soho – Last Night in Soho a intrat in cinematografe din 29 octombrie, fiind distribuit in Romania de RoImage 2000.
ps: Am vazut A fost odata-n Soho – Last Night in Soho imediat dupa Eternals. Poate d-aia laud atat de mult filmul, caci multe filme mi-ar fi placut dupa acea dezamagire cinematografica.
Resident Evil: Bun venit in Raccoon City este un reboot, o renastere a unei serii cu ceva succes la public. E greu de spus cat de buna este seria veche, evident ca are fanii ei, insa acele filme nu au fost niciodata filme cu adevarat bune nici macar pentru genul horror.
Resident Evil: Bun venit in Raccoon City, reboot-ul din acest an, poate fi analizat, privit, din 3 perspective, primele 2 putand fi chiar unite. A treia, insa, mi se pare cea mai interesanta, cea mai ofertanta.
Prima este cea cu care partial am inceput acest articol, adica Resident Evil: Bun venit in Raccoon City este privit in comparatie cu seria veche. Evident, acest nou film al seriei este intr-un mare dezavantaj. Noul Resident Evil nu este in avantaj din absolut niciun punct de vedere, nici macar al efectelor ori al coloanei sonore. Ceea ce este intr-adevar surprinzator.Continue reading Resident Evil: Bun venit in Raccoon City
Imediat dupa ce am iesit de la filmul Eternii – Eternals, am postat pe Facebook cateva cuvinte despre film, comparandu-l cu un mers la all inclusive: atunci cand pui in aceeasi farfurie din absolut toate preparatele, rezultatul este si prea mult, si cu gust incert.
Acestea erau primele ganduri. Dupa vreo 2 zile de cugetat, sunt pregatit sa explic, sa completez si sa reformulez.
Asadar, este cert ca sunt prea multe personaje introduse deodata, intr-un singur film. Sunt prea multe si prea putin conturate, ca sa fiu mai precis. Nu le poti tine minte nu doar ca-s prea multe, ci si ca-s prea soft, prea putin importante. Nu este nici macar un personaj mega-simpatic si memorabil precum Groot. Ca s-o spun altfel, la 2 saptamani dupa vizionarea filmului peste 50% dintre cei care l-au vazut (cei care nu-s fani infocati, ca sa fiu mai precis) nu vor putea spune niciun personaj, nu-si vor mai aminti pe niciunul dintre Eternii – Eternals vazuti cu cateva saptamani in urma. De pilda, Gardienii Galaxiei erau memorabili si la cativa ani dupa.
Eternii – Eternals au fost ganditi, de fapt, ca un personaj colectiv, unic, sa fie tinuti minte ca atare si nu separat (chiar daca, in mod evident, nu functioneaza ca un bloc unitar, veti vedea exact si de ce).Continue reading Eternii – Eternals
Regele Richard: Crescand campioni este filmul care spune povestea reala a tatalui celor 2 surori Williams, Venus si Serena, cele care inca joaca tenis, inca sunt in circuit, si care au ajuns mari si datorita tatalui lor. Ma rog, multi spun ca intai si intai datorita tatalui lor.
Regele Richard: Crescand campioni va deveni cu siguranta un film de referinta pentru seminariile de dezvoltare personala si de parenting, Richard Williams fiind un exemplu pozitiv pentru multi. Eu ma voi referi cu precadere la acest lucru, la ce ar trebui sa invatam din acest film (si ce nu, evident). Cateva aspecte despre realizarea cinematografica urmeaza sa evidentiez la finalul articolului.
Tromperie (Deception) este ecranizarea unei carti omonime scrise in 1990. Desi filmul este frantuzesc, se aude frumoasa limba franceza pe tot parcursul sau, personajul principal este un scriitor american plecat la Londra, care avea o amanta cehoslovaca ajunsa si ea pe acolo. Un american si o cehoslovaca vorbesc franceza la Londra. Da, stiu, limba unui film este o conventie, dar tot e ceva ce da eroare, iar daca vorbim despre filme de genul, cele mai mici detalii conteaza, schimba complet perspectiva.
Nu am citit cartea in cauza, nu stiu daca este tradusa in romaneste, ma rog, as fi putut s-o iau de pe Amazon in format electronic, drept urmare nu stiu cat de buna este aceasta. Unii spun ca ar fi printre cele mai slabe scrieri ale lui Philip Roth. Ceea ce ma duce cu gandul la o intrebare logica: daca asa arata o carte slaba de-a lui, oare cum o arata una buna?Continue reading Tromperie (Deception) – Les Films de Cannes a Bucarest 2021
Halloween Kills – Halloween: Noaptea crimelor este continuarea seriei Halloween (primul film a aparut in 2018), serie anuntata a se incheia anul viitor cu filmul Halloween Ends.
Nu este, totusi, atat de relevant daca ati vazut sau nu prima parte, filmele horror au aceasta calitate de a putea fi vazute distinct, avand sens si luate separat. Nu stiti cine e Michael Myers, insa aflati destule despre el in acest film: este un criminal in serie care terorizeaza un oras intreg. Nu ca s-ar schimba foarte mult datele problemei daca ati avea habar ce e cu Michael Myers.
Oricum filmele horror au o asa numita logica interna, nu incercati sa aplicati logica comuna, sa incercati sa numarati fracturile logice ori sa va ganditi la cat de posibila e situatia respectiva. Continue reading Halloween Kills – Halloween: Noaptea crimelor
Drive my car este ecranizarea povestirii omonime scrise de Haruki Murakami, povestire ce face parte din volumul Barbati fara femei (Men Without Women). Desi am citit mai multe carti de-ale lui Murakami, pe acesta nu am apucat s-o lecturez, drept urmare nu voi putea face comparatia carte-film.
Unica observatie este o intrebare: cum de o povestire scurta a fost ecranizata intr-un film de 3 ore? E ceva care nu se pupa aici, ceva care da eroare la mine.
Altfel, pana sa va vorbesc despre film, trebuie sa va spun 2 vorbe despre Murakami. Ca sa incep direct, voi afirma ca filmul m-a dus din start cu gandul la Murakami, desi pana sa ies din sala de cinema nu stiam ca este o ecranizare dupa Murakami. Sa ne intelegem: am citit doar 3 carti de-ale lui, lectura autorului japonez incepand-o cu ultima sa carte, Pur si simplu despre muzica.Continue reading Drive my car – Les Films de Cannes a Bucarest 2021
Ultimul duel (The Last Duel) este cel mai recent film al celebrului regizor Ridley Scott, film bazat pe fapte reale.
Ultimul duel consemnat oficial in Franta este cel intre fostii prieteni Jean de Carrouges (cavaler, om respectat pentru curajul de care dadea dovada pe campul de lupta) si Jacques Le Gris (un nobil normand, fost luptator, faimos pentru inteligenta si elocventa sa). Atunci cand Le Gris este acuzat de Marguerite, sotia lui Jean de Carrouges, de viol, singura rezolvare posibila ramane … duelul. Nu va zic deznodamantul lui, nu va zic intreg istoricul relatiei dintre cei 2 (fosti camarazi), toate acestea urmand sa le aflati singuri mergand la cinema.
Noul Dune, caruia eu i-am zis, pentru a-l distinge de precedentele ecranizari, Dune 2021, este cel mai asteptat film al anului … 2020. Da, este unul dintre multele filme care si-a amanat lansarea 1 an. Avand in vedere cartea ecranizata si fanii infocati ai acesteia, pelicula a fost asteptata realmente cu sufletul la gura.
Mentionez din start: nu am citit cartea, dar am de gand s-o fac. Motivele sunt multe, le voi detalia in articolul aferent de pe blogul de carte. Conform criticilor si altor prieteni care au citit cartea, aceasta ecranizare este cea mai fidela, respecta litera cartii in proportie de peste 90%. Un prieten cinefil, auzind procentul de fidelitate de 95% invocat pe multe site-uri de afara, mi-a spus: E periculos de mult! Un regizor care face asta este socant de lipsit de personalitate!Continue reading Dune 2021
