Nu stiu la ce va ganditi voi cand vedeti sintagma Nunta ca-n filme, insa eu ma gandesc la multe. E drept, nu-s eu cel mai in masura sa vorbesc despre nunti, nu-s chiar fanul lor numarul unu, dar poate FIX din acest motiv scriu. Daca ma va impresiona PE MINE o nunta este ca si cum un SF ar impresiona un non-fan SF.
Asadar, sa revenim la sintagma Nunta ca-n filme. Pana sa va spun ce inteleg eu prin asta, va dau un hint: ati vazut in vreun film, indiferent ca vorbim despre unul american, unul sud-american, unul frantuzesc ori unul italian, o nunta cu DJ? La toate nuntile din filme vedem muzica live, vedem un cantaret care face atmosfera de vis pentru nuntasi.Continue reading Nunta ca-n filme cu Special Guest Orchestra
Una dintre cele mai cunoscute zicale spune Viața bate filmul! De multe ori așa se întâmplă, scenariile imaginate de mari regizori fiind depășite de contextele de viață care ne surprind de nenumărate ori.
Mulți consideră că anumite aspecte prezentate pe marile ecrane sunt posibile doar prin eforturile reunite a multor oameni pricepuți în domeniu, oameni care analizează fiecare unghi, pun la punct fiecare detaliu, vorbă, ton, pentru ca emoția transmisă să călătorească direct spre publicul din sala de cinema.
Bestia – Beast (2022) este un film decent, nu foarte intens, insa deloc dezamagitor. Livreaza exact ce promite sa livreze, nici mai mult, nici mai putin.
Povestea este simpla si ti se pare ca ai mai vazut-o de cel putin 5 ori: un tata merge impreuna cu cele 2 fiice ale sale in Africa de Sud, adica locul de unde se tragea raposata nevasta si mama. Acolo dau de unchiul celor 2 micute (nu este clar daca este fratele lui sau fratele raposatei sotii, dar cei 2 pareau buni prieteni), persoana care se ocupa cu … anti-braconajul (un om care considera ca viata unui animal, salbatic sau nu, este mai importanta decat cea a unui om; anti-braconierii se ocupau cu … vanarea braconierilor).
In Savana, insa, regele nu este omul, ci leul, asa ca cei 4 au de infruntat o fiara ranita (la propriu): un leu care scapase din ghearele braconierilor, insa care ramasese fara familia sa. Un animal dornic de razbunare, pentru care omul este dusmanul ce trebuie eliminat.
Nu va zic cum se termina totul, nici cine supravietuieste, respectiv cine moare, nici ce alte animale (bipede ori patrupede) mai sunt implicate in poveste, caci toate astea le veti descoperi singuri.Continue reading Bestia – Beast (2022) este un film decent!
Spun din start, inca de la inceputul articolului: eu am vazut filmul Metronom asa cum l-au vazut criticii straini de film. Nu am trait vremurile acelea, Cornel Chiriac si emisiunea Metronom nu-mi spun nimic, iar finala Cupei Davis din 1972 nu-mi starneste niciun sentiment de mandrie. Nu doar ca nu am trait acele 3 finale (cea din 72 a fost doar ultima dintre ele), dar nici mare fan tenis nu sunt.
Pentru mine totul este istorie, chiar daca aceasta istorie este mai importanta, mai relevanta, pentru mine decat pentru un francez, un american ori un britanic. Sunt, deci, indeajuns de obiectiv incat sa pot judeca filmul cu capul si nu cu sufletul, insa indeajuns de implicat emotional incat sa am si niscaiva trairi.
Sambata, 14 octombrie 1972. Ziua a doua a finalei Cupei Davis ce are loc la Bucuresti. Urmeaza meciul de dublu, cel care ar inclina decisiv balanta intr-un sens sau intr-altul.
In aceeasi zi, intr-un apartament obisnuit de bloc din Bucurestiul acelor ani se strang mai multi adolescenti, liceeni de clasa a XII-a. Oficial, pentru un ceai dansant. Neoficial: pentru a se intalni, a bea alcool pe ascuns si a asculta Europa Libera. Acolo se difuza emisiunea Metronom, a lui Cornel Chiriac.
Intalnirea, evident clandestina, sfarseste in beciurile Securitatii. Cine este cel care a turnat, ce anume dorea sa afle Securitatea si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Practic, avem 4 fire narative, 4 povesti care se intrepatrund, de fapt o poveste mare, acaparatoare, si 3 fire narative mai mici, care par a sta in umbra.
Firul narativ principal, cel mare, important, este legat de Securitate si omniprezenta ei in viata de zi cu zi. Aici Vlad Ivanov are (din nou) un rol exceptional, un rol atat de bun incat mi se pare ca acest actor ar trebui ales numai si numai in roluri negative. Serios: care este ultimul sau rol pozitiv FOARTE BUN? Dintre cele negative pot enumera vreo 5 fara sa stau prea mult pe ganduri.
Al doilea fir narativ, dezamagitor de scurt pentru multi, este cel muzical. Cum excelent spunea cineva la finalul proiectiei: se aude prea putina muzica buna in acest film din cauza securistilor. Nu as putea spune ca filmul dezamageste din acest punct de vedere, durata este fix cea … permisa de autoritati. La modul cel mai propriu.
Al treilea fir narativ ar fi trebuit sa fie meciul de tenis. Din pacate, acesta este un pretext, bun doar pentru pozitionarea exacta in timp a actiunii. Nu este exploatat deloc, nu este legat in niciun fel de protagonisti.
Al patrulea fir narativ, surprinzator cel mai lung in afara celui principal, este o idila, o relatie de dragoste intre 2 colegi de liceu (Ana, interpretata de Mara Bugarin, si Sorin, interpretat de Serban Lazarovici). Nu va dezvalui nimic, nu va spun ce decizii iau acestia, insa nu pot sa nu imi exprim dezamagirea vizavi de aceste decizii: chiar daca nu am trait acele vremuri, chiar daca eu judec strict filmul, ca poveste, deciziile acestora, ale amandurora, mi se pare, cu orice ochi le-ai privi, gresite. Ilogice. Ok, niste decizii luate de 2 oameni imaturi, de 2 adolescenti, pot fi gresite. Dar parca nici imaturitatea nu este (nu pare) o scuza buna.
Metronom este, per total, un film excelent, bine construit, bine regizat, bine interpretat. Cateva decizii cheie ale personajelor principale il trag in jos, insa nu cu mult. Cei care au trait acea perioada vor privi cu alti ochi acest film, il vor TRAI cu adevarat intens. Cei ca mine ori strainii il vor trata strict ca pe un film istoric.
Inca nu mi-e clar care dintre cele 2 publicuri mari vor fi mai multumite de film, care il vor aprecia mai mult.
Eu am vazut Metronom la TIFF 2022, la o proiectie in aer liber, in Piata Unirii din Cluj. El va intra in cinematografe candva in toamna. Nu este clar la ce alte festivaluri va mai participa, el la TIFF-ul clujean a venit direct de la Cannes.
Bună, Iulia. Mulțumesc că ai acceptat invitația mea la interviu. Nu este prima dată, chiar dacă de data aceasta interviul va fi mult mai scurt și va fi strict legat de filme. Dar exact ca data trecută, prima oară va trebui sa te prezinți tu.
Cred că am răspuns similar și prima oară. Sunt Iulia Rugină, regizor și scenarist la bază, lector universitar la UNATC ca funcție, cu diverse activități conexe în rest.
Cel mai recent proiect al tău este Ruxx, un serial produs de Mobra Films în colaborare cu HBO România. Spune-ne întâi a cui a fost ideea, cum ai ajuns să regizezi un serial?
Lebensdorf, in limba germana, inseamna „satul vietii”. Chiar daca in mod oficial in film personajul principal este Ducu (interpretat credibil de Mimi Branescu), un scriitor aflat in plina criza a varstei de mijloc, mie personajul principal, punctul central al filmului, este satul Lebensdorf.
Ca sa intelegeti ce este cu acest sat si cum ajunge protagonistul acolo, trebuie sa va mai povestesc un pic: Ducu Dobrescu este un scriitor aflat intr-o criza profunda. Scriitoriceste este intr-o criza de inspiratie, insa criza lui este pe toate planurile. Este in plin divort de Andra (interpretata de Ioana Flora), o avocata de succes, asa ca hotaraste sa plece din Bucuresti tocmai la Berlin, intr-o rezidenta de creatie. Doar ca undeva langa Berlin, in acel minunat satuc numit Lebensdorf locuia o fosta iubire de-a sa din tinerete, Giulia (interpretata excelent de Ana Covalciuc).
Lebensdorf este un loc cu reguli este: un sat locuit de ecologisti, unde sarcinile se impart in mod egal intre toti. Un sat locuit de hipioti, care mananca sanatos (si fara carne, evident), care apreciaza linistea, care au reguli precise inclusiv in ceea ce priveste locul unde poti fuma. Nu va zic mai multe, trebuie sa descoperiti singuri acest sat minunat.Continue reading Lebensdorf (2022)
C de la cenzura – asta ar trebui sa fie afisat pe ecranele televizoarelor atunci cand este difuzat un film aparut, produs, inainte de 1989. Propunerea a venit din partea USR si a fost facuta publica de CNA. Aceasta institutie vrea sa emita o RECOMANDARE in acest sens.
Discutia mi se pare interesanta, chiar daca de la un punct incolo este amuzanta.
Incep cu sfarsitul, cu partea amuzanta, si spun ca in democratie nu functioneaza cenzura in mod direct, filmele nu sunt cenzurate, ci sunt facute de ras, sunt catalogate ca fiind comuniste. Ca si cum unui om nu i s-ar interzice accesul undeva, ci doar ar fi obligat sa isi afiseze la vedere statutul. Ca e nevaccinat, de pilda.
The Many Saints of Newark este tipul de film cu un public tinta limitat: se adreseaza in principal celor care au vazut serialul Sopranos (Clanul Soprano). Ca idee, sa-ti vezi preferatii tai din serial pe un ecran mare, de cinematograf, este ceva ce nu poti rata.
Serialul Sopranos a aparut in 1999 (primul sezon), ultimul episod al ultimului sezon (cu numarul 6) aparand in 2007. Un serial pe stil vechi, asa cum, se spune, nu se mai fac astazi.
The Many Saints of Newark ar trebui sa ne spuna povestea din spate, sa ni-l arate pe Tony Soprano mic, cum ajunge el sa fie asa cum il vedem si cum stim din serial.Continue reading The Many Saints of Newark
Belle este primul anime distribuit in cinematografele din Romania si acest lucru ma bucura. Despre filmul in sine, vazut la Animest 2021, am scris deja.
Acum am simtit nevoia sa scriu din 3 motive:
Pentru a anunta, a sublinia, faptul ca este primul anime distribuit in cinematografele din Romania. Daca are succes, probabil vor mai urma si altele.
Pentru ca m-am putut bucura de el la calitate maxima, intr-un cinematograf de mall, Cineplexx Baneasa, deci trebuie sa va spun despre diferente, despre ce am descoperit nou.
Pentru ca am simtit ca nu am spus destule, filmul fiind mult mai complex decat pare la prima vedere. Oricum, mai complex decat o animatie normala, pe care o stim noi.
Cry Macho – Drumul rascumpararii este cel mai recent film al lui Clint Eastwood intrat in cinematografele romanesti. Ma rog, povestea cu cinematografele este cumva dubioasa, caci filmul ruleaza exclusiv in reteaua Happy Cinema, fiind distribuit in tara noastra de ProVideo. Il veti gasi, deci, si in cinematografele cu pricina, dar si in toate hypermarketurile si magazinele care vand DVD-uri si Blu-ray-uri (online l-am vazut doar la Carturesti si eMAG).
E pacat, insa, sa nu vezi Cry Macho – Drumul rascumpararii la cinema. Este un road western excelent, unde Clint Eastwood, la ai sai 90 de ani, isi interpreteaza magistral rolul (omul e nascut in 1930, acum are 92 de ani, insa nu stiu exact cand au avut loc filmarile, ce varsta avea cand a fost turnat filmul).
Clint Eastwood este Miko (Mike), un fost star de rodeo si crescator de cai nevoit sa se pensioneze din cauza ca nu mai performa. La un an dupa pensionare, fostul sau sef ii cere o favoare: sa treaca granita in Mexic pentru a-i recupera fiul. Cine era fostul sau patron, de ce fiul sau era in Mexic, cu ce se ocupa acesta si ce va trebui sa faca Miko pentru a-l aduce in SUA ramane sa descoperiti singuri.Continue reading Cry Macho – Drumul rascumpararii
Stiam ca vreau sa merg la un cinema oldies, ca nu mai vreau sa vad in continuare filme americane standard asa ca am intrat la cinemateca Union, care era in drumul meu, si am cumparat bilete la filmul ce urma sa inceapa in cateva minute – Dineu cu vecinii de sus. Ce a urmat dupa a fost o portie sanatoasa de ras, care a compensat tot „luxul” din cinema-urile cu pretentii (floricele, suc, scaun mai comod, sunet dat uneori si la maxim).Continue reading Oana despre Dineu cu vecinii de sus (Sentimental) (The people upstairs)
Titlul rezuma perfect opinia mea generala legata de filmul 355. As putea sa scriu 3 paragrafe si sa inchei, asa cum facea acum ceva un timp celebru site de filme. N-o fac. insa cei lenesi se pot opri aici cu cititul.
Filmul 355 poate fi rezumat pe scurt in felul urmator: un hard-disk extrem de periculos, care continea un program prin intermediul caruia puteai patrunde in orice sistem de securitate (putand distruge cam orice obiect, avion ori cladire), ajunge pe mainile cui nu trebuie, urmand a fi vandut la o licitatie in Shanghai. Pentru a-l recupera isi dau mana agentii mai multor state: o americanca, o nemtoaica, o britanica, o columbianca (oficial era PSIHOLOG), acestea fiind ajutate de o chinezoaica. Ca de obicei, exista tradatori, exista oameni rai, malefici, fortele binelui luptandu-se pe tot parcursul filmului cu cele rele. Scenele de urmarire si lupta ocupa cam 70% din durata filmului, restul de 30% fiind cumva de umplutura, fiind pregatirea luptelor.
Cu ocazia asta mi-am amintit un banc simpatic, despre un blogger celebru la acea vreme. Cica pe blogul lui se gasesc doar 2 tipuri de cuvinte: cuvinte cheie si cuvinte de legatura. Cam la fel si cu filmul 355.
Trebuie sa subliniez cele 3 calitati importante ale filmului 355, adica cele 3 motive pentru care ar trebui sa-l vedeti. Voi spune ulterior si cele 3 mari defecte ale lui. Asadar:
Un film de actiune extrem de intens si de dinamic. Nu ai timp sa te plictisesti ori sa adormi. Totul e intens, e rapid, nu ai timp sa respiri. Ca bonus: eu am vazut filmul in sala Dolby Atmos din cadrul Cinemax Veranda, deci scenele de actiune au fost amplificate, in special din punct de vedere auditiv.
Trebuie sa subliniez interpretarea foarte buna a Dianei Kruger (agentul german). Iese in evidenta poate si pentru ca interpretarile celorlalte/celorlalti sunt mai slabe.
Mi-a placut si Sebastian Stan, in special in momentul acela in care ii da o indicatie IN ROMANESTE unui coleg de-al sau. Este un cadou pe care Sebastian Stan il face romanilor de pretutindeni.
Acum trebuie sa spun si cele 3 defecte ale filmului. As fi putut semnala mai multe, insa ma limitez la 3, ca sa fie egale ca numar cu calitatile.
Incep cu multele fracturi logice ale povestii, care impreuna fac ca filmul sa fie complet nerealist. Nu zic ca filmele de actiune ar trebui sa fie realiste, insa multe dintre ele au o asa numita logica interna. Aici lipseste chiar si asa ceva. Fracturile logice, din pacate, nu l-au facut deloc imprevizibil. Macar de l-ar fi facut cu mai mult suspans…
Interpretarile personajelor, in afara celor 2 de mai sus, sunt slabe si foarte slabe. Cel mai mult m-a enervat Penelope Cruz, cu a ei engleza vorbita cu accent spaniol extrem de cliseica (si enervanta). Pentru americani nu exista accent columbian, mexican, argentinian ori spaniol. Exista doar o engleza vorbita de un latino-american. Ea, insa, o vorbeste fortat, fals. Ca si cum ai pune un oltean sa vorbeasca cu accent moldovenesc.
Mi-a displacut si feminismul mult prea evident al filmului: toti agentii secreti BUNI erau femei, ele salveaza lumea de la dezastru, in timp ce toti tradatorii erau barbati.
Acum, ca sa compar acest film cu ceva, l-as compara cu urmatoarele:
Cu o mancare de fast-food: e corect facuta, e satioasa, e gustoasa, dar are gust de fals. Ketchup-ul e iute, dar parca prea intens, ingredientele (carnea si chifla) nu sunt rele, insa totul pare fake.
Daca e sa-l compar cu o bautura, pare un vin slabut, pe care-l fierbi, il amesteci cu zahar si condimente si iti rezulta un vin fiert decent. Evident nu va fi adresat cunoscatorilor, criticilor (somelierilor), dar va fi apreciat de publicul larg.
In termeni strict cinematografici, este film de popcorn. La TV s-ar potrivi perfect in peisaj duminica dupa-amiaza pe ProTV, putand fi intrerupt de multe ori, ca nu e grav daca pierzi firul epic; iar in online se potriveste perfect pe Netflix, nu gandesti, doar te bucuri de ce vezi si atat.
Nu pot incheia articolul despre filmul 355 fara sa aduc aminte de regizor. Simon Kinberg este abia la al treilea film regizat, celelalte 2 fiind revenirea francizei Twilight Zone (din 2019) si X-Men: Dark Pheonix (din acelasi an). Un alt regizor poate ar fi scos mai mult din poveste si mai ales din acesti actori. E doar un feeling, nu pot dovedi acest lucru.
Filmul 355 este, per total, un film de actiune foarte previzibil, cu actori decenti (care nu toti joaca la adevaratul nivel), pe care il vei uita foarte repede. Nu e rau, nu este ceva cu adevarat gresit, insa nu are nimic memorabil in el.
Filmul 355 a intrat in cinematografele noastre de astazi, 7 ianuarie 2022, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertaiment. Eu l-am vazut la Cinemax Veranda, loc unde va recomand si voua sa mergeti. Programul complet al cinemtografului in cauza il gasiti pe www.cine-max.ro.
Nu priviti in sus! – Don’t look up! este filmul cel mai controversat al ultimelor zile. Cel mai controversat, cel mai discutat, cel mai ambiguu ca mesaj (desi pentru toata lumea mesajul e clar), filmul care a inflamat atat social-media pseudo-cunoscatoare, cat si partea ei elitista.
Paradoxul este ca, pana la un punct, cu totii au dreptate. Cu mentiunea ca indiferent cata dreptate ai, tot trebuie sa accepti si parerea celorlalti. Desi filmul, zica-se, fix cu asta se lupta: cu ideea ca toata lumea are dreptate. Toata lumea, mai putin specialistii. Vedem mai incolo cum si in ce fel.
Despre film putem vorbi, insa, din 3 perspective, fiecare dintre ele fiind interesanta in felul ei. A treia este, de fapt, cea controversata, primele 2 fiind cumva acceptate de toata lumea.
Pana sa va zic perspectivele, va spun despre ce-i filmul: 2 cercetatori (o doctoranda si coordonatorul ei de doctorat) descopera ca o cometa va lovi Pamantul peste 6 luni, coliziunea urmand a distruge complet rasa umana. Cei 2 incearca sa contacteze Casa Alba, presa, sa traga un semnal de alarma, insa nimeni nu pare a-i lua cu adevarat in seama. Restul descoperiti singuri, inclusiv finalul. 🙂Continue reading Nu priviti in sus! – Don’t look up!
Tabara este al doilea film produs de celebrul vlogger Selly. Pe primul, 5gang: Un altfel de Craciun, l-am vazut pe Netflix si nu intr-o sala de cinema si NU mi-a placut. Ceea ce, paradoxal, este un mare avantaj pentru acest nou film, Tabara: seteaza extrem de jos asteptarile, care asteptari, cel putin in cazul meu, au fost depasite.Continue reading Tabara
Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) a fost pentru mine cel mai asteptat film al acestui an. Pentru mine, avand in vedere vremurile pe care le traim, ideile din Matrix (din intreaga serie) mi se par relevante, importante, fundamentale chiar.
Nu vreau sa va vorbesc efectiv despre film, nu voi face (ca de obicei?) o recenzie clasica, ci va voi vorbi despre sentimentele pe care le-am trait pe parcursul proiectiei. O spun pentru a mia oara, sunt blogger si nu critic (de teatru, de carte ori de film).
Asadar, din punctul meu de vedere, noul Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) va avea 3 tipuri de public(uri), dupa cum urmeaza:
Publicul care a vazut LA VREMEA LOR cele 3 filme Matrix, dar care nu-si mai aminteste mare lucru.
Publicul care nu a vazut nici macar 1 film precedent.
Cumva, Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) incearca sa se adreseze tuturor, insa, din punctul meu de vedere, tinteste cu precadere publicul din a doua categorie. Un prieten mi-a marturisit dupa vizionarea filmului ca el a fost un pic deranjat de scenele mult prea explicite. Practic, el face parte din prima categorie si se considera aproape jignit de modul in care a fost tratat. Eu, recunosc, faceam parte din a doua categorie, am vazut cele 3 Matrixuri in 2003, dupa ce a aparut al treilea, insa multe chestii nu mi le mai aminteam. Mi-au prins bine scenele explicite. Nu doar ca imi reaminteau de ideile si scenele din filmele originale, dar imi aduceau aminte si de acea perioada, de copilaria si adolescenta mea.
Partea a doua este legata de libertatea alegerii. Aici, recunosc, filmul m-a facut sa am mari mustrari de constiinta. Caci la intrarea in mall mi s-a scanat certificatul, astfel incat in sala de cinema nu au putut intra decat vaccinatii, trecutii prin boala si cei putini, foarte putini, care au ales varianta testului. Dupa ce am trecut prin aceasta corvoada (noroc ca am intrat in mall pe undeva pe unde intra putini, deci n-am stat la coada), am primit in sala de cinema o adevarata lectie de libertate.
La final, am constientizat ca chestia cu certificatul ar putea fi transpusa in film prin urmatoarele lucruri: nu ai de ales intre pilula albastra si cea rosie, ci esti obligat sa inghiti 2 pastile (sa zicem) albastre, urmand ca apoi, la fiecare portal, sa te scaneze pentru a se asigura ca ai luat acea pastila. Daca au trecut 9 luni de la ultima pastial albastra, va trebui s-o iei si pe a treia. Libertatea alegerii? Pai ea exista, dragi tovarasi, doar ca alegerea a fost facuta de altii, evident mai destepti decat tine. Deci filmul a reusit sa ma faca sa am mustrari de constiinta, sa imi regret deciziile, nu cea legata de vaccinare, ci acceptarea scanarii certificatului. Sunt dat peste cap. Fucked up, ca sa ma exprim altfel.
La modul serios, desi chiar am fost serios si mai sus, un singur lucru m-a dezamagit la acest film: ca nu a fost 3D. O revenire dupa 18 ani (fix atatia au trecut din 2003!) trebuia sa fie cu adevarat epica. Efectele vizuale au fost bune, insa nu a fost nimic REVOLUTIONAR. M-as fi bucurat sa stea mai bine din acest punct de vedere.
Nu intru in detaliile povestii, nu va zic cum si in ce fel se revine la povestea initiala, asta trebuie sa descoperiti singuri. Tot ce va pot spune este ca Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) este, pentru mine, filmul anului 2021. Si, atentie, spun asta fara sa fiu fan infocat al SF-urilor. Pentru mine, SERIA Matrix are un loc special in inima si in mintea mea, m-a MARCAT, mi-a schimbat perspectiva, iar acest film, avand in vedere contextul social, politic si sanitar, era ABSOLUT necesar.
Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) intra in cinematografe din 24 decembrie, fiind distribuit in tara noastra de Vertical Entertainment. Eu l-am vazut la Cineplexx Baneasa, loc in care am revenit dupa o absenta de aproape 2 ani. Cei de la Cineplexx au acum 5 cinematografe, 2 in Bucuresti (Baneasa si Auchan Titan) si 3 in provincie (Sibiu, Satu Mare si Targu Mures). Si revenirea aceasta a fost pentru mine speciala, chiar imi era dor de acest cinema si de acest mall. Cu cat revin in mai multe locuri pe care le frecventam des inainte de pandemie, cu atat am impresia mai mult ca pandemia e pe final. Psihic ma ajuta foarte mult.
PS: Personajul meu preferat din Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) este pisica Deja-VU. Pe langa una dintre glumele mele oltenesti preferate (daca filmul ar fi fost facut de olteni, pisica s-ar fi chemat DEJA-FU), pisica m-a dus cu gandul si la Salsa The Cat, pisica lu frati-miu, care tot imi face onoarea sa-mi calce pragul casei. Daca in 2003, cand am vazut primele, nu aveam o pasiune pentru pisici, ma lasau rece, acum pot sa spun ca nu-mi puteam lua ochii de la Deja-VU. Si mai era si neagra, fix ca Salsa… 🙂 Gandindu-ma la Deja-VU si la Salsa, imi dau seama, de fapt, si cum m-am schimbat in acesti 18 ani. Cum am crescut, cum m-am maturizat, cum mi s-a schimbat radical perceptia, in aceasta mica (dar relevanta) privinta: relatia cu animalele. Filmele de genul, seriile vechi reinviate dupa multi ani, au acest efect asupra mea. Cu atat mai mult Matrix, care este un film profund filosofic.
PS2: Vad ca unii evita sa spuna clar si raspicat, insa eu cred ca nu e deloc spoiler daca va dezvalui ca Matrix Renasterea – The Matrix Resurrections (Matrix 4) ARE un AFTER-CREDIT. Este la final, dupa TOT genericul si toate creditele. Eu zic ca merita. Oricum, regula este aceeasi: cine sta pana la final de tot este cinefil adevarat. Restul sunt doar privitori ocazionali de filme.
Nu am fost niciodata fanul filmelor de epoca ori al filmelor mai noi despre regi si regine. Nu sunt foarte interesat de intrigile palatelor, iar moartea Printesei Diana, petrecuta atunci cand eram foarte mic, nu este unul dintre misterele care sa ma intereseze in mod deosebit. Drept urmare, filmul Spencer n-ar fi trebuit sa intre pe radarul meu, ar fi trebuit pur si simplu sa-l ignor.
Insa ceva, nu imi este clar ce, m-a facut sa-i dau o sansa. Auzisem ca e diferit, auzisem ca multora NU le-a placut si, mai ales, auzisem ca familia regala britanica nu ar fi fost bine portretizata. Aproape caricaturizata.
Evident, toate cele de mai sus m-au atras. Si, spun din start, confirm tot paragraful anterior. Aceasta-i si parerea mea despre filmul Spencer, fara ca vreunul dintre aspectele de mai sus sa fie in vreun fel un defect.Continue reading Spencer
Te urasc te iubesc – The Hating Game este o comedioara usoara, numai buna de vazut in aceasta perioada, pe care chiar o recomand. Sunt multe lucruri care nu ma recomanda pe mine, nu am trait acele lucruri din nicio perspectiva, asa ca nu as putea baga mana-n foc in ceea ce priveste realismul povestii, veridicitatea ei.
Pe scurt, avem 2 colegi de birou, Lucy si Josh, care sunt cum nu se poate mai diferiti: el rece si eficient, aproape robotic, ea mereu zambitoare, insa de multe ori luata de proasta. Cei 2 ajung sa se lupte inclusiv pentru un post de conducere.
Cine castiga, ce relatie este intre ei si cum se raporteaza restul firmei la disputa lor ramane sa descoperiti singuri. Oricum, spun din start, nu pentru suspans veti merge in sala de cinema sa vedeti acest film. Cu siguranta nu acesta va fi motivul.Continue reading Te urasc te iubesc – The Hating Game
A fost odata-n Soho – Last Night in Soho este tipul de horror care-ti ramane in minte mult timp dupa ce-l vezi. Pentru mine, scrisul pe blog este terapeutic, in multe situatii am scapat de astfel de bantuiri scriind pe blog. Nu vorbesc DOAR despre filme, la fel stau lucrurile si-n cazul cartilor ori spectacolelor de teatru.
Iar aici lucrurile sunt mult mai accentuate, caci despre vise este vorba si-n acest A fost odata-n Soho – Last Night in Soho.
Eloise este o tanara ce viseaza sa ajunga designer de moda, drept urmare se inscrie la o facultate de profil din Londra. Aici se cazeaza intai la camin, insa din cauza colegelor pleaca repede de acolo, gasindu-si o camera ieftina intr-o casa veche a unei batrane. Fara sa-si dea seama cum, seara ea ajungea, prin vis, in Londra anilor 60 si asista la mai multe crime din perioada acelor ani. Trebuie sa-si dea seama ce este cu acele crime, cine se face vinovat de ele si cum poate scapa de cosmaruri.
Acum, trebuie sa va marturisesc ceva important, ca tot e ziua mea si-s la ora marturisirilor: filmul A fost odata-n Soho – Last Night in Soho reuseste sa bifeze din start 2 mici pasiuni ale mele.
Prima dintre ele este legata de anii 60: daca este sa-mi doresc sa traiesc o perioada, eu as vrea anii 60 si 70. Nu anii 20, atat de laudati, nu anii 80 (care mi se par pentru intreaga Europa ani tristi, in special pentru Romania), nu anii 50 (Europa postbelica nu arata deloc bine), ci anii 60.
A doua chestie este legata de acest cartier minunat numit Soho, unde as vrea sa merg in aceasta viata. Ma rog, o parte din mine isi doreste chiar sa si locuiasca acolo. Evident, nu in perioada pandemiei, dar la modul general este unul dintre cartierele fascinante pentru mine.
Va dati seama ca un film care inglobeaza cele 2 chestii, cele 2 pasiuni, nu are cum sa ma dezamageasca. Asta nu inseamna ca as aprecia ORICE film care le bifeaza pe ambele. Nicidecum.
Pentru mine, A fost odata-n Soho – Last Night in Soho este printre cele mai bune horror-uri vazute in ultima vreme. Nu este un horror scarbos, unde vezi ar trebui sa te distrezi vazand diverse modalitati de a ucide, si nu este nici un horror absurd, fara sens, fara logica.
A fost odata-n Soho – Last Night in Soho este un horror inteligent, care nu te sperie neaparat, ci doar te tine in suspans pana la final. Acolo, la final, exista o scena importanta, memorabila, excelent construita, partea pe care ai asteptat-o tot filmul. Si pe care eu am adorat-o si am savurat-o.
Bonus, tot ca o experienta personala, am iesit de la A fost odata-n Soho – Last Night in Soho cand era noapte (21 si ceva) si am nimerit fix intr-un peisaj horror: Piata Obor parasita, abandonata, locul aparent ideal pentru un film de groaza, pentru o distopie. Mi-a accentuat starea pe care filmul deja mi-o indusese.
Caci, ati ghicit, si acest A fost odata-n Soho – Last Night in Soho a fost vazut in Cine-Max Veranda, loc unde va indemn si pe voi sa mergeti. Programul complet al cinematografului il gasiti pe www.cine-max.ro. Din pacate, acest cinematograf a scos din program frumosul film, insa gasiti multe alte filme misto acolo. Tot aici, la Cine-Max, gasiti un card misto, numit Film Card. Nu va zic mai multe despre el, gasiti toate detaliile pe link-ul anterior.
A fost odata-n Soho – Last Night in Soho a intrat in cinematografe din 29 octombrie, fiind distribuit in Romania de RoImage 2000.
ps: Am vazut A fost odata-n Soho – Last Night in Soho imediat dupa Eternals. Poate d-aia laud atat de mult filmul, caci multe filme mi-ar fi placut dupa acea dezamagire cinematografica.
Resident Evil: Bun venit in Raccoon City este un reboot, o renastere a unei serii cu ceva succes la public. E greu de spus cat de buna este seria veche, evident ca are fanii ei, insa acele filme nu au fost niciodata filme cu adevarat bune nici macar pentru genul horror.
Resident Evil: Bun venit in Raccoon City, reboot-ul din acest an, poate fi analizat, privit, din 3 perspective, primele 2 putand fi chiar unite. A treia, insa, mi se pare cea mai interesanta, cea mai ofertanta.
Prima este cea cu care partial am inceput acest articol, adica Resident Evil: Bun venit in Raccoon City este privit in comparatie cu seria veche. Evident, acest nou film al seriei este intr-un mare dezavantaj. Noul Resident Evil nu este in avantaj din absolut niciun punct de vedere, nici macar al efectelor ori al coloanei sonore. Ceea ce este intr-adevar surprinzator.Continue reading Resident Evil: Bun venit in Raccoon City
