Armageddon time NU este, dupa cum ar putea sugera titlul, un film distopic, despre sfarsitul lumii. Adica, intr-un fel, este despre sfarsitul lumii, dar nu la modul distopic, nu in felul cu care suntem obisnuiti.
Armageddon time spune povestea unei familii de imigranti evrei ajunsi in SUA, care fac extrem de multe sacrificii pentru ca cei mai mici membri ai acesteia, Paul si Ted, sa reuseasca.
Actiunea se petrece candva in 1980, asa ca unele lucruri, care acum sunt la ordinea zilei, erau atunci doar la inceput, de pilda faptul ca elevii negri invatau laolalta cu cei albi in scolile publice.
Nostalgia ne spune povestea lui Felice, un napoletan care revine in orasul sau natal dupa 4 decenii de absenta. Motivul imediat al revenirii sale este mama sa grav bolnava. Insa chiar si dupa moartea acesteia Felice nu pleaca, amanandu-si succesiv plecarea. Ce anume il atragea, ce anume din trecut trebuia clarific, de ce anume plecase el cand avea 15 ani si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Pentru ca am inceput direct, abrupt, cu subiectul, cu rezumatul, acum trebuie sa o iau mai usor. Sa vorbesc pe indelete despre ce anume am vazut in aproape 2 ore.
Spun din start ca nu am fost niciodata nici in Napoli, nici in Italia. Imi doresc, este urmatoarea tara de pe lista, stiu ca italienii ne sunt foarte asemanatori, stiu ca m-as simti ca acasa, dar ceva din mine m-a impiedicat pana acum sa merg.
Iar daca vorbim despre asemanari, italienii sunt asemanatori conationalilor mei, insa si mai asemanatori imi sunt napoletani, caci ei sunt considerati a fi „oltenii Italiei”. Napoli este considerat, fotbalistic si nu numai, Craiova Italiei. Nu doar partea geografica (oras din Sud), desi nici acest aspect nu poate fi negat.Continue reading Nostalgia – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Oameni de treaba era, pentru mine, unul dintre cele mai asteptate filme de la Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Cel mai asteptat nu inseamna, evident, si cel mai bun.
Pana sa va spun concluzia, deznodamantul personal, trebuie sa va spun un lucru care m-a mirat, dar care, privind retrospectiv, pare a face perfect parte din peisaj. Asadar, editia din acest an a Les Films de Cannes a Bucarest 2022 se desfasoara in 3 cinematografe: Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Taranului Roman si Cinema Elvira Popescu. Am crezut ca repartizarea filmelor la un cinema sau altul are o oarecare logica. La Cinemateca Eforie m-as astepta sa vad filmele vechi (asa cum am vazut deja, tot ieri, Accattone, debutul in regie al lui Pasolini din 1961). Am fost, deci, mirat sa vad ca Oameni de treaba are o PROIECTIE UNICA fix in acest cinematograf.
Dupa ce am vazut filmul, pot spune ca alegerea nu a fost chiar gresita: filmul are aerul unui film vechi (vorbim de un sat „pierdut” din Moldova, judetul Botosani, un sat nu foarte avansat, ca sa zic asa), pare a fi cumva „uitat de Dumnezeu”. Nu-mi dau seama daca alegerea locatiei a fost intentionata ori a fost pur si simplu o intamplare fericita.
Povestea din Oameni de treaba este destul de complicat de rezumat: il avem pe Ilie, politistul satului, care traieste intr-o lume a lui, intr-o realitate proprie. Viata aparent simpla si lipsita de griji din lumea ideala construita de Ilie este tulburata de 2 evenimente, care vin cumva impreuna: venirea in sat a unui politist nou, tanar, de departe, cineva care vedea acest post ca pe un „challange”; si o crima care are loc in acest sat.Continue reading Oameni de treaba – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Everything Everywhere All at Once este unul dintre cele mai nebunesti filme pe care le-am vazut in ultima perioada. Faptul ca l-am vazut la Dracula Film Festival 2022 accentueaza cumva aceasta senzatie.
Tema generala a filmului, explorata atat de brutal si totodata atat de fascinant, este cea a multitudinii de universuri. O alegere, corecta sau gresita, genereaza un cu totul alt univers. Exista, in acest sens, universuri apropiate, aproape identice, dar si universuri radical diferite. Cel putin pentru tine.
Evelyn este o imigranta din China venita in SUA pentru o viata mai buna. Ajunge sa traiasca o viata mizerabila: are o afacere (aproape falimentara) de spalat haine (o spalatorie publica) mica si o casa foarte dezordonata. Departe de visul pe care-l avea cand venise in America.
Ajunsa in punctul in care sotul vrea divort, fata ei lesbiana o evita (pentru ca ea, ca mama, nu este de acord cu alegerea ei, cu orientarea ei sexuala), mai apare si o problema fiscala care ar putea duce la inchiderea completa a afacerii. Am putea spune ca Evelyn ajunge in punctul cel de mai jos pe toate planurile.Continue reading Everything Everywhere All at Once – Dracula film festival 2022
Despre Capra cu trei iezi, noua productie romaneasca pregatita sa intre in cinematografe, am multe de spus, de scris. Am de spus atat experiente personale, total subiective, inclusiv prostioare facute de mine, cat si lucruri legate de copilaria mea. Evident, discutia se poate face si un pic mai obiectiv, despre aspectele cinematografice ale peliculei. Sa o luam temeinic.Continue reading Capra cu trei iezi – Dracula Film Festival 2022 & TIFF 2022
Katharina a fost cel mai surprinzator film vazut la Dracula film festival 2022. Despre cum am vazut filmele si cum scriu despre ele, de ce o fac cu intarziere, va voi explica pe larg pe EmilCalinescu.eu.
Asadar, Katharina este un teen-horror, unde un grup de prieteni, de liceeni, hotarasc sa o ia pe via Transilvanica pentru a-l plimba pe un prieten venit din strainatate. La un moment dat dau de o fantoma speciala: iubita lui Dracula (fosta? actuala? greu de spus). Katharina este o fantoma extrem de mofturoasa, greu de strunit, insa este in acelasi timp o fantoma buna, prietenoasa, care nu vrea sa faca rau, nu vrea sa sperie, nu vrea sa se razbune.Continue reading Katharina – Dracula film festival 2022
Despre luna octombrie se spune ca este lua filmelor de groaza. Evident, Halloween-ul este motivul. Majoritatea producatorilor si distribuitorilor prefera sa isi lanseze filmele de groaza in jurul acestei sarbatori. Zambeste – Smile a furat startul, s-a lansat in ultima zi din septembrie, insa va fi in cinematografe si de Halloween. Si merita sa fie acolo, caci este unul dintre filmele horror care nu dezamageste.
Acum, sa va spun ce caut eu la un horror, care sunt cele 5 elemente care fac un film de acest gen sa-mi placa:Continue reading Zambeste – Smile
Mirciulica ne spune povestea unui tanar de 30 de ani, Mircea (interpretat de celebrul actor-comediant Mircea Popa / Mircea Bravo, celebru pentru clipurile sale de pe YouTube), care dupa ce a picat examenul de intrare in magistratura revine in casa parinteasca, la Gherla, si se angajeaza la firma de salubritate a unui baron local. Aceasta firma de salubritate avea contracte doar cu statul, doar cu primariile, asa ca Mirciulica lucreaza indirect la stat.Continue reading Mirciulica vs Teambuilding
Teambuilding este noul film produs si regizat de Matei Dima (BRomania). In toate aceste ipostaze el a fost ajutat: regia este facuta impreuna cu Alex Cotet (scenaristul) si Micutzu Cosmin Nedelcu, iar productia este facuta impreuna cu acelasi Micutzu, dar si cu Alexandra Hash si Francisca Vass. In acest film, atat Micutzu, cat si Matei Dima interpreteaza 2 personaje principale. Ma rog, cat de principale sunt ele este un pic de discutat. La limita, eu zic ca ambii au roluri principale
Pe scurt de tot, Teambuilding ironizeaza corporatiile si corporatistii: sefii, angajatii, modul in care se fac promovarile, modul in care o retrogradarea poate fi ambalata drept o promovare, inventiile acelea absolut inutile numite pretios Teambuilding si multe altele. Evident, se bazeaza mult pe stereotipii, multi corporatisti se vor apara cu un alt cliseu „la noi nu se intampla din astea, poate in alte parti da”.Continue reading Teambuilding
Imaculat este un film romanesc rasarit aparent din neant, cel putin pentru mine, are s-a dovedit a fi extrem de interesant si de bine realizat. Per total, o surpriza placuta.
De fapt, ar fi trebuit sa spun ca Imaculat este un film plin de surprize, un fel de Kinder cinematografic. Surprizele vin din 3 directii:
O coabitare regizorala dintre o scenarista (Monica Stan) si un director de imagine (George Chiper-Lillemark),
Un rol principal interpretat excelent de o (inca) studenta, o debutanta in film, Ana Dumitrascu. La fel de debutanta in regie este si regizoarea, cea despre care vorbeam mai sus.
Un al doilea rol principal interpretat fabulos de un non-actor, un actor neprofesionist, Vasile Pavel Digudai (cel care impresionase si in Soldatii. Poveste din Ferentari).
Despre ce este vorba in Imaculat? Pai este vorba despre un centru de reabilitare pentru drogati, unde este internata tanara si inocenta Daria. Acolo este luata in primire de seful „inchisorii”, Spartac (Vasile Pavel Digudai), care o ia sub protectia sa. Inocenta ei o salveaza de avansurile sexuale ale celor de acolo, insa totul are un pret.
Nu va spun mai multe, nu va spun exact ce pateste, nu va descriu nici scenele pe care le veti vedea (pentru multe persoane de sex feminin a fost extrem de greu de privit, desi personal am vazut scene mult mai grele), asa ca va voi vorbi despre un aspect pe care eu il consider important, fundamental.
Asadar, desi vorbim despre un centru de reabilitare, eu il vad tot ca pe o inchisoare. Caci, din punctul meu de vedere, filmele despre viata in inchisoare lipsesc cu desavarsire din cinematografia noastra. Avem filme despre inchisorile comuniste (Arest, Intre chin si amin ori filmul inca nelansat al amicei mele Victoria, Experimentul Pitesti), dar despre viata din inchisorile capitaliste avem prea putine. Poate doar celebrul Eu cand vreau sa fluier, fluier. Ca sa glumesc putin, cinefilul autohton cunoaste mai bine inchisorile americane decat pe cele romanesti.
Eh, acest film, Imaculat, repara putin aceasta nedreptate. E drept, diferenta fundamentala dintre o inchisoare si acest centru de reabilitare este prezenta femeilor. Dar fix acest aspect face povestea mai interesanta. Atmosfera, obiceiurile, ierarhia – totul este fix ca intr-o inchisoare. Chiar daca lucrurile se desfasoara altfel, caci aici nu esti inchis zeci de ani, ca-ntr-o inchisoare clasica. Si nici gardieni nu ai, ci niste medici si asistente ceva mai blande, mai putin fioroase.
Trebuie, insa, sa va spun marele meu dezavantaj: nu ma pot pune pe de-a-ntregul in povestea filmului. Cei care au copii au trait altfel filmul, povestea, pentru ca ei isi puteau imagina cum ar fi ca al lor copil sa se apuce de droguri. Dupa ce vezi un astfel de film stai si te intrebi daca acele luni in centrul de reabilitare fac bine sau fac rau copilului. Eu, unul, pentru ca nu-mi propun nici sa iau droguri si nici sa fac copii, nu ma pot transpune foarte mult in poveste. Mintea mea, ca sa n-o ia razna, ca sa se protejeze, imi transmite faptul ca nu am cum sa ajung acolo. Drept urmare, nu mi se poate face #pieleadegaina asa cum, de pilda, mi s-a facut atunci cand am citit cartea Rugaciune pentru Cernobil. Acolo eram afectat de simpla posibilitate de a ma afla in acea situatie. Asa functionez eu, pur si simplu pot cu adevarat sa sufar doar atunci cand realizez ca m-as putea afla si eu acolo intr-un viitor mai apropiat ori mai indepartat.
Nu va zic mai multe, va sfatuiesc doar sa va imaginati cat de schimbata va iesi micuta Daria de acolo.
Imaculat este un film excelent, din pacate mult prea putin popularizat. Chiar daca rulase la Les Films de Cannes au Bucharest, eu nu auzisem de el (decat ca exista si atat), asa ca surpriza a fost cu atat mai mare dupa ce l-am vazut. El a rulat la Festivalul Filmului European, unde l-am vazut eu, insa de maine, 27 mai 2022, va intra in circuitul normal al cinematografelor, fiind distribuit in Romania de Follow Art Distribution. Mergeti sa vedeti Imaculat pentru ca merita si pentru ca, estimez eu, nu va rula foarte mult in cinematografe. Este o bijuterie cumva ascunsa, de care trebuie trebuie sa profitati cat aveti ocazia.
Run Uje Run a fost filmul de debut al Nordic Film Festival 3. Ca sa intelegeti despre ce este vorba in acest film, imaginati-va urmatoarea situatie: un cantaret cunoscut doar in oraselul lui, sa zicem in Slatina natala, care avea la un moment dat si emisiune la radioul local, hotaraste sa isi scrie scenariul propriului film, in care va si juca alaturi de familia sa.
Eu v-am dat situatia adaptata la tara noastra, insa trebuie sa va imaginati situatia de mai sus intr-un micut orasel suedez. Fix din acest motiv imi este greu sa spun prea multe despre poveste. Sunt convins ca daca as fi trait in acea localitate, daca l-as fi auzit la radio, fie si injurandu-ma, daca l-as fi vazut la stand-up ori la teatru de improvizatie, ori daca i-as fi ascultat, macar din greseala, muzica, l-as fi privit altfel. L-as fi privit ca pe unul de-al meu.
L-as fi privit altfel si daca as fi fost macar suedez. Muzica lui ar fi insemnat ar fi putut insemna mai mult, as fi putut afirma ca e suedez tipic ori, dimpotriva, ca e atipic, ca nu este unul de rand.Continue reading Run Uje Run – Nordic Film Festival 3
Nu iti face griji draga – Don’t worry darling este un film despre care nu stiam nimic inainte sa intru in sala de cinema. Titlul ma ducea cu gandul la ceva siropos, la ceva adolescentin. Numele regizoarei Olivia Wilde intarea acest gand (initial nu-mi aminteam ce alt film a mai regizat, aveam impresia ca e la debut; a trebuit sa intru pe Google sa caut aceasta informatie).
Sa ne intelegem: Olivia Wilde este ACTRITA, a ajuns la 38 de ani, insa rolurile sale par inca neserioase. Cazul lui Richard Jewell regizat de Clint Eastwood este singurul film mai serios in care ea are un rol important. Singurul pe care mi-l amintesc eu, pe care l-am vazut.
3000 de ani de dorinta – Three Thousand Years of Longing este o poveste tip O mie si una de nopti, cu un duh care indeplineste trei dorinte si o naratoare de povesti mult prea pregatita pentru ce i se intampla. Va suna interesant? Atunci cu siguranta o sa citit in continuare.
Alithea Binnie este o naratoare (naratolog, asa cum auzisem in film, suna ciudat, ma zgarie pe creier, chiar daca gramatical este corect) de povesti pline de fantezie. Este multumita de viata si se bucura de singuratatea ei. Atunci cand intalneste Duhul care TREBUIA sa-i indeplineasca 3 dorinte, ea are o problema: stie cam toate posibilele finaluri in povestile de genul. Asa ca se lasa cu greu convinsa.
Duhul, insa, era OBLIGAT sa-i indeplineasca dorintele pentru a se putea elibera. Asa ca, exact ca-n 1001 de nopti, incepe sa-i povesteasca. In acel caz, povestea o mentinea in viata pe Seherezada. In acest caz, povestea trebuie sa il elibereze pe povestitor.
NU! – NOPE! este, dupa mine, unul dintre cele mai nereusite titluri de film de care am auzit in ultimul timp. Nu zic, se bazeaza pe psihologia inversa, te indeamna indirect sa mergi la cinema, insa tot mi se pare o idee gresita. Mai ales ca traim in era internetului, asa ca imaginati-va cat de greu va fi sa obtineti ceva cautand NU! pe Google. Ah, da, era sa uit: trebuie sa cautati cu semnul exclamarii daca vreti sa vedeti ceva despre film. Altfel … NU! – NOPE!
M-am luat de titlu in primul paragraf, insa din punctul meu de vedere nu este deloc principalul sau defect. Nicidecum. Insa, dintr-o anume perspectiva, titlul are sens, are logica.
Va dau titlurile originale, in limba engleza, ale filmelor regizate de Jordan Peele:
Get out!
Us
NOPE!
Deci titlul are sens DIN ACEASTA PERSPECTIVA. Unica. Altfel, daca vezi doar NU! – NOPE! si atat nu te vei prinde de ce a fost numit astfel. Ma rog, in general nu te vei prinde ce a vrut sa spuna autorul, dar hei, 90% dintre critici spun despre un film pe care nu l-au inteles ca e bun, ca e psihologic, nicidecum ca e prost.
Acum, va marturisesc ceva ce ar fi trebuit, poate, sa va spuna inca din primul paragraf: imi este extrem de greu sa scriu acest articol. Mai greu decat va puteti imagina. Si nu, nu-mi place sa ma plang, in general repudiez plangaciosii.
Daaar, in acest caz particular, al filmului NU! – NOPE!, problema principala este urmatoarea: parerea mea despre film, avuta la iesirea din sala de cinema, este TOTAL diferita de parerea majoritatii criticilor.
La iesirea din sala de cinema ma intrebam cine si de ce ar putea aprecia acest film. La cald, punctul meu de vedere era ca NU! – NOPE! are fix 2 calitati: faptul ca s-a terminat (desi dupa 130 de minute! o adevarata corvoada) si faptul ca nu va mai continua.
Ambele calitati sunt, de fapt, relative: prima calitate este, de fapt, un defect, caci filmul a durat cu 130 de minute mai mult decat trebuia; iar a doua calitate este falsa, un fake-news, caci din aceste declaratii eu inteleg ca va exista o parte a doua. Din punctul meu de vedere, o adevarata amenintare.
Pana sa continui sa scriu despre film, trebuie sa va arat un clip (romanesc, ce-i drept), al unei persoane pe care NU! o cunosc, dar cu a carei parere rezonez 100%.
Cu siguranta nu este critic, ci un spectator mai experimentat de cinema. Adica fix ce caut eu. Fix ce vreau eu sa aud si sa citesc.
Va invit, chiar va rog, sa urmariti clipul de mai sus ca sa ma scutiti pe mine de o munca. In oglinda, va semnalez 3 cronici pozitive, extaziate de-a dreptul, despre NU! – NOPE! (toate in engleza): The Times, Monocle si Wionews (via Rotten Tomatoes).
Acum, revenind la clipul de mai sus, trebuie sa recunosc si eu cateva calitati subliniate acolo: filmarea si efectele sunt bune (desi, obiectiv vorbind, asteptarile sunt oricum foarte mari in 2022), iar interpretarile actorilor sunt foarte bune (mi-a placut CHIMIA dintre Daniel Kaluuya si Keke Palmer, care in film sunt frate si sora si chiar ai impresia ca ei sunt asa si-n viata reala). Insa ramane o intrebare fundamentala: cat de buna poate fi interpretarea unui personaj dintr-o poveste absurda, ilogica si lipsita de sens? Cu un final absolut tembel (alt cuvant potrivit pe bune ca n-am gasit!). Iar niste filmari bune si o muzica excelenta nu pot salva un film care are un scenariu prost. Cel putin nu in ochii mei.
Da, sunt constient ca NU! – NOPE! va ramane peste ani un exemplu de film cult, apreciat mai mult de crtici decat de public (de mase, era sa zic de pulime, prostime, dar m-am abtinut). Nu este nici primul, nici ultimul.
Si, ca bonus, filmele horror oricum sunt o specie aparte: ei au un public distinct, radical diferit de publicul filmelor normale. Nu stiu cati fani infocati ai filmelor horror cunoasteti ori ati cunoscut, insa credeti-ma pe cuvant: toti pe care i-am cunoscut sunt extrem de ciudati. Imi imaginez, deci, cat de ciudat trebuie sa fie un CRITIC PASIONAT DE HORROR! Ma infricosez doar cand ma gandesc!
Concluzia este urmatoarea: NU! – NOPE! este un film excelent pentru critici si de neinteles pentru o buna parte din public. Eu sunt, de aceasta data, asa cum ziceau candva cei de la BUG MAFIA, (de) PARTEA BUNA! Astept, dupa caz, pietrele ori laudele. Sper, totusi, ca primele sa pice din cer dintr-o farfurie zburatoare in forma de balon cu aer cald (#SPOILERalert!).
NU! – NOPE! a intrat in cinematografele romanesti pe data de 19 august, fiind distribuit in tara noastra de RO Image 2000. Voi mergeti sa vedeti pentru a vedea de care parte a baricadei va aflati!
Bestia – Beast (2022) este un film decent, nu foarte intens, insa deloc dezamagitor. Livreaza exact ce promite sa livreze, nici mai mult, nici mai putin.
Povestea este simpla si ti se pare ca ai mai vazut-o de cel putin 5 ori: un tata merge impreuna cu cele 2 fiice ale sale in Africa de Sud, adica locul de unde se tragea raposata nevasta si mama. Acolo dau de unchiul celor 2 micute (nu este clar daca este fratele lui sau fratele raposatei sotii, dar cei 2 pareau buni prieteni), persoana care se ocupa cu … anti-braconajul (un om care considera ca viata unui animal, salbatic sau nu, este mai importanta decat cea a unui om; anti-braconierii se ocupau cu … vanarea braconierilor).
In Savana, insa, regele nu este omul, ci leul, asa ca cei 4 au de infruntat o fiara ranita (la propriu): un leu care scapase din ghearele braconierilor, insa care ramasese fara familia sa. Un animal dornic de razbunare, pentru care omul este dusmanul ce trebuie eliminat.
Nu va zic cum se termina totul, nici cine supravietuieste, respectiv cine moare, nici ce alte animale (bipede ori patrupede) mai sunt implicate in poveste, caci toate astea le veti descoperi singuri.Continue reading Bestia – Beast (2022) este un film decent!
Lebensdorf, in limba germana, inseamna „satul vietii”. Chiar daca in mod oficial in film personajul principal este Ducu (interpretat credibil de Mimi Branescu), un scriitor aflat in plina criza a varstei de mijloc, mie personajul principal, punctul central al filmului, este satul Lebensdorf.
Ca sa intelegeti ce este cu acest sat si cum ajunge protagonistul acolo, trebuie sa va mai povestesc un pic: Ducu Dobrescu este un scriitor aflat intr-o criza profunda. Scriitoriceste este intr-o criza de inspiratie, insa criza lui este pe toate planurile. Este in plin divort de Andra (interpretata de Ioana Flora), o avocata de succes, asa ca hotaraste sa plece din Bucuresti tocmai la Berlin, intr-o rezidenta de creatie. Doar ca undeva langa Berlin, in acel minunat satuc numit Lebensdorf locuia o fosta iubire de-a sa din tinerete, Giulia (interpretata excelent de Ana Covalciuc).
Lebensdorf este un loc cu reguli este: un sat locuit de ecologisti, unde sarcinile se impart in mod egal intre toti. Un sat locuit de hipioti, care mananca sanatos (si fara carne, evident), care apreciaza linistea, care au reguli precise inclusiv in ceea ce priveste locul unde poti fuma. Nu va zic mai multe, trebuie sa descoperiti singuri acest sat minunat.Continue reading Lebensdorf (2022)
The Many Saints of Newark este tipul de film cu un public tinta limitat: se adreseaza in principal celor care au vazut serialul Sopranos (Clanul Soprano). Ca idee, sa-ti vezi preferatii tai din serial pe un ecran mare, de cinematograf, este ceva ce nu poti rata.
Serialul Sopranos a aparut in 1999 (primul sezon), ultimul episod al ultimului sezon (cu numarul 6) aparand in 2007. Un serial pe stil vechi, asa cum, se spune, nu se mai fac astazi.
The Many Saints of Newark ar trebui sa ne spuna povestea din spate, sa ni-l arate pe Tony Soprano mic, cum ajunge el sa fie asa cum il vedem si cum stim din serial.Continue reading The Many Saints of Newark
Belle este primul anime distribuit in cinematografele din Romania si acest lucru ma bucura. Despre filmul in sine, vazut la Animest 2021, am scris deja.
Acum am simtit nevoia sa scriu din 3 motive:
Pentru a anunta, a sublinia, faptul ca este primul anime distribuit in cinematografele din Romania. Daca are succes, probabil vor mai urma si altele.
Pentru ca m-am putut bucura de el la calitate maxima, intr-un cinematograf de mall, Cineplexx Baneasa, deci trebuie sa va spun despre diferente, despre ce am descoperit nou.
Pentru ca am simtit ca nu am spus destule, filmul fiind mult mai complex decat pare la prima vedere. Oricum, mai complex decat o animatie normala, pe care o stim noi.
Cry Macho – Drumul rascumpararii este cel mai recent film al lui Clint Eastwood intrat in cinematografele romanesti. Ma rog, povestea cu cinematografele este cumva dubioasa, caci filmul ruleaza exclusiv in reteaua Happy Cinema, fiind distribuit in tara noastra de ProVideo. Il veti gasi, deci, si in cinematografele cu pricina, dar si in toate hypermarketurile si magazinele care vand DVD-uri si Blu-ray-uri (online l-am vazut doar la Carturesti si eMAG).
E pacat, insa, sa nu vezi Cry Macho – Drumul rascumpararii la cinema. Este un road western excelent, unde Clint Eastwood, la ai sai 90 de ani, isi interpreteaza magistral rolul (omul e nascut in 1930, acum are 92 de ani, insa nu stiu exact cand au avut loc filmarile, ce varsta avea cand a fost turnat filmul).
Clint Eastwood este Miko (Mike), un fost star de rodeo si crescator de cai nevoit sa se pensioneze din cauza ca nu mai performa. La un an dupa pensionare, fostul sau sef ii cere o favoare: sa treaca granita in Mexic pentru a-i recupera fiul. Cine era fostul sau patron, de ce fiul sau era in Mexic, cu ce se ocupa acesta si ce va trebui sa faca Miko pentru a-l aduce in SUA ramane sa descoperiti singuri.Continue reading Cry Macho – Drumul rascumpararii
Stiam ca vreau sa merg la un cinema oldies, ca nu mai vreau sa vad in continuare filme americane standard asa ca am intrat la cinemateca Union, care era in drumul meu, si am cumparat bilete la filmul ce urma sa inceapa in cateva minute – Dineu cu vecinii de sus. Ce a urmat dupa a fost o portie sanatoasa de ras, care a compensat tot „luxul” din cinema-urile cu pretentii (floricele, suc, scaun mai comod, sunet dat uneori si la maxim).Continue reading Oana despre Dineu cu vecinii de sus (Sentimental) (The people upstairs)
