Tata muta muntii este primul film de TIFF pe care-l vad, chiar daca TIFF 2021 nu a inceput inca. Pe scurt: de obicei la festival vedeam fie filmele romanesti care urmau sa se lanseze in toamna ori chiar in iarna, fie filmele deja lansate, de luni bune, pe care le ratasem. Nu-mi amintesc sa fi fost vreun film romanesc care sa se lanseze exact in vinerea de inceput a festivalului.
Tata muta muntii este un film bazat pe un caz real: doi tineri raman blocati in Muntii Bucegi, pe Valea Caraiman, in zona numita Hornul Vaii. Tatal unui dintre ei, al baiatului, reuseste sa-si convinga colegii din SRI sa-si foloseasca tehnica din dotare pentru a-i localiza. Din pacate, in afara de localizarea unei zone aproximative unde se aflau telefoanele lor, nici macar echipa proprie a tatalui, Mircea Jianu (interpretat excelent de Adrian Titieni), nu poate face nimic. Desi ar vrea sa mute muntii din loc, sa se razbune pe ei, daca s-ar putea, de la un punct incolo cautarile devin in mod evident inutile. Mircea Jianu se lupta cu morile de vant, de fapt cu natura, cu muntele, nu cu oamenii. De fapt, se lupta si cu demonii sai interiori, fiind frustrat ca nu poate face mai mult.
Tata muta muntii este bazat pe un caz real, din 2008, lucru care nu ar trebui sa schimbe prea mult datele problemei. Filmul este bun, este extrem de bine realizat, de realist, incat poate fi luat si ca atare. Nu trebuie sa cauti pe Google, sa vezi ce s-a intamplat atunci, sa vezi cazul real. Unul ca mine, curios, a facut deja asta, dar nu toti sunt ca mine. Continue reading Tata muta muntii – TIFF 2021
Vaduva neagra – Black Widow, cel mai nou film din Universul Marvel, si-a facut intrarea in cinematografele patriei din 7 iulie. Eu va voi vorbi despre acest univers si despre cat de Marvel ori mai putin Marvel este acest film, ci va voi vorbi despre film ca atare. Nu este precum Black Panther ori Joker (din celalalt Univers super-eroic), sa poata fi inteles 100% fara sa fi vazut vreun alt film al seriei, insa eu vreau sa fac cumva abstractie de seria in sine, sa discut de el ca atare. Eu sunt neutru, deloc fan al seriei, al filmelor cu super-eroi, dar nici invers, nu-i dispretuiesc, nu am ceva cu ei. Drept urmare, vreau sa judec acest film dintr-o perspectiva hai sa zicem neutra, usor diferita.
Furios si iute 9 – Fast and furious 9 este al zecelea film al seriei. Spun asta din start pentru a nu exista dubii, pentru cine doreste sa vada filmele in ordinea logica a actiunii puteti accesa acest articol de pe RottenTomatoes. Pe acest blog veti gasi impresii doar despre ultimele 3 filme ale seriei: Hobbs & Shaw, FF8 si FF 7. Si tot din start trebuie sa spun ca acest nou film al seriei este exact ca celelalte filme, cu bune si cu rele. Fix din acest motiv mi s-a parut dintotdeauna inutil sa fac un top personal al seriei, sa spun ca filmul 3 mi-a placut mai mult decat filmul 5 mi se pare pur si simplu inutil.
Este, din punctul meu de vedere, entertainment pur. Te duci la Furios si iute 9 – Fast and furious 9strict ca sa te destinzi, nu te gandesti la chestii logice, la chestii posibile in viata reala, nu incerci sa gandesti prea mult actiunea, nu te gandesti ca dialogurile sunt, poate prea seci, desi ele vor sa para profunde. Adica in mod evident asa stau lucrurile, insa daca acest lucru te deranjeaza de ce te-ai duce la filmul numarul 10 atat timp cat la fel era si in precedentele 9 parti?Continue reading Furios si iute 9 – Fast and furious 9
Femei obisnuite este povestea de viata a actritei americane de origine romana Elina Löwensohn. Tatal ei a fost un evreu, fost detinut in lagar, iar mama o dansatoare din Bucuresti care a reusit sa emigreze in SUA. Pentru a obtine si ea viza de Statele Unite, Elina Löwensohn a facut presiuni asupra autoritatilor romane de dinainte de 89, intrand inclusiv in greva foamei.
Dupa ce ajunge in SUA, face studii de actorie acolo (Artele dramatice in New York). A jucat in foarte multe filme, cele mai celebre fiind Schindler’s List (1993) si The Wisdom of Crocodiles (1998).
In film, Elina Löwensohn isi joaca propriul rol: o tanara regizoare din Italia, Federica, isi intalneste idola in Italia si-i propune sa faca un film despre ea. Afla ca Elina este din Romania, insa pentru Federica acest lucru nu pare a fi un impediment.
Ajung, astfel, amandoua in Romania, urmand ca Elina sa-si redescoperea tineretea prin intermediul acestui film. Filmarile au avut loc exact in blocul in care a copilarit Elina, iar acolo, ca un element de autenticitate, fix cand se filma, coboara un vecin si le spune sa se potoleasca cu filmarile, ca deranjeaza.
Practic, facand film in film, povestire in rama, cum invatam la orele de literatura in liceu, descoperim viata Elinei, chiar daca din film nu aflam exact partea legata de plecarea mamei ei si apoi a ei. Partea aceea cu adevarat spectaculoasa, din punctul de vedere al unora, insa cumva nu chiar atat de reprezentativa. Ea a vrut sa-si aduca aminte partile bune, nicidecum pe cele rele.Continue reading Femei obisnuite – Simple women
Marti am fost sa vad filmul Patrick, la Elvira Popescu, alaturi de o amica avocata, Loredana Costina, o persoana care acum niste ani scria recenzii de film pe blogul unui amic. Desi nu mai practicasem de ceva timp metoda „pune-l pe altul sa scrie”, cumva si din mandria de a nu recunoaste ca altii scriu mai bine decat mine, de aceasta data propunerea a venit in sens invers: Loredana m-a intrebat daca nu vreau sa scrie ea articolul. Am simtit ca are ceva interesant de spus, ca articolul ei va fi evident mai bun decat articolul meu (care-n momentul acela nu exista).
Pana sa incep diferentele, trebuie sa va spun ce contine ORICE articol despre un film (fie el al unui blogger sau al unui critic), ce trebuie sa reiasa din acesta:
Cultura cinematografica a autorului (autorul TREBUIE sa faca referiri fie la filme asemanatoare, apartinand aceluiasi gen, fie la alte filme ale actorilor principali, fie la precedentele filme ale regizorului).
Cultura generala a autorului (referiri la carti, daca filmul este o ecranizare o comparatie cu cartea ori pur si simplu alte referinte culturale; daca este un film despre pictura, niste referinte asupra operelor din film sunt mai mult decat bine-venite). Cultura generala, in sens larg, inseamna si VOCABULARUL pe care-l are persoana in cauza, ea poate, deci, sa reiasa din simpla lectura a articolului.
Acest articol, despre Cruella, cel mai recent film Disney lansat in cinematografe, l-am scris si rescris de vreo 5 ori. Am vrut sa dau cu el de pamant, asa cum merita, insa mi s-a parut ca ratez esentialul; am scris apoi un articol cica mai obiectiv, unde de fapt laudam filmul. Iarasi nu era bine.
Totul pana-ntr-o frumoasa zi, cand am citit pe PaginaDeMedia un frumos comunicat de presa: Ana Morodan s-a transformat in Cruella.
Dupa ce am ras isteric vreo 10 minute, am citit cu atentie articolul (ceea ce va recomand si voua!) si am constientizat faptul ca fix asta este acest film. Pe bune: Cruella este fix ANA MORODAN, este o ANA MORODAN A CINEMATOGRAFIEI.Continue reading Cruella este o Ana Morodan cinematografica!
Vacanta la Roman (Roman Holyday) este pentru mine PRIMUL film alb-negru pe care-l vad intr-o sala de cinema. De altfel, atunci cand am auzit de acest festival, Classy Film Festival, fix la filmele alb-negru m-am gandit.
Traind printre demoni: E mana diavolului (cunoscut si sub numele de Conjuring 3) este parte a universului Conjuring, practic un nou caz rezolvat de celebrii Ed si Lorraine Warren. Chemati initial la exorcizarea unui copil, ei ajung fara sa vrea la un caz mult mai complicat si unic prin implicatiile sale juridice: pentru prima data in istorie justitiei din SUA, un inculpat s-a aparat in instanta sustinand posesia demonica.
Vazusem la un moment o mema extrem de interesanta vizavi de cum faci un horror sa fie infricosatoare: ingredientul 1, ingredientul 2 … si la final scrii BAZAT PE FAPTE REALE.
Boss level: Capcana timpului este un film ce reia tematica celebrei pelicule Ziua cartitei. O idee deloc noua, mixata cu cateva ingrediente si condimente interesante, Boss level: Capcana timpului se dovedeste a fi un film decent. Ar fi putut fi mai mult, dar cu siguranta nu dezamageste.
Roy este persoana care traieste in bucla aceeasi zi. Niste oameni incearca sa-l omoare in timp ce el este in pat cu o frumoasa blonda (asistenta de stomatologie). Ziua lui se termina de fiecare data cand el moare. Partea interesanta este ca el isi aminteste tot, practic poate invata secventa pentru a putea trece mai departe. Ca intr-un joc video unde nu poti salva, ci trebuie sa o iei de la capat de fiecare data.
Roy este divortat, avand si un copil. Fosta lui sotie, Jemma, lucra la un proiect top-secret, despre care el nu stie nimic. Solutia pare a se gasi la ea, drept urmare pe langa faptul ca trebuia sa invete sa supravietuiasca el trebuia sa faca in asa fel incat sa afle adevarul si sa iasa din bucla.
In ce consta proiectul (el jucand rolul de … Osiris), ce implicare avea fosta lui sotie, ce treaba are in toata aceasta afacere copilul sau si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Fara sa va dezvalui mai multe despre copilul sau si despre relatia tata-fiu, trebuie sa va dezvalui ca la un moment dat copilul sau va participa la un concurs de jocuri electronice clasice, arcade, pe 8 biti. Nu sunt atat de nostalgic incat sa spun ca am fost fascinat de acea parte, insa cu siguranta cei un pic mai batrani decat mine vor savura aceasta parte. Nu este DOAR despre jocuri, insa aceasta parte este cumva esentiala. Ramane sa descoperiti singuri in ce fel.
Nu mi-a placut personajul negativ. Judec deseori filmele in functie de aceasta. In acest caz, Clive Ventor este interpretat de Mel Gibson, insa personajul nu m-a multumit deloc.Nu interpretarea, ci personajul in sine, care nu era in sine foarte rau, care nu voia cu adevarat sa distruga lumea, insa avea ceva cu cei 2 (fosti) soti. Vedeti exact de ce.
Cei 2, Roy (Frank Grillo) si Jemma (Naomi Watts) sunt interpretati excelent. Totusi, cel care exceleaza este micutul Joe, interpretat de catre unul dintre fiii lui Roy, Rio Grillo. Se vede si se simte de la o posta chimia dintre ei.
Legat de partea de SF sunt extrem de multumit. Nu-mi plac SF-urile prea tehnologizate, prea stiintifice. Pentru mine e de ajuns ca premisa sa fie SF, in rest chiar nu simt nevoia unor explicatii sofisticate ori a prezentei pe o perioada indelungata a unor masinarii sofisticate. Este, pentru mine, o doza ideala de SF. Premisa trebuie sa fie SF, totul trebuie sa decurga de acolo. E de ajuns.
Finalul este unul dubios, fara sa va pot spune nimic altceva despre el. Este deschis, inclusiv pentru o eventuala continuare.
Ce n-am inteles eu si nu m-a lamurit inca nimeni este care e faza cu titlul. Esti la nivelul BOSS? E un joc unde tu esti cu adevarat … BOSS? Din pacate, ca sa fiu sincer, un astfel de BOSS chiar n-as vrea sa ajung. Si, sincer sa fiu, titlul ma duce cu gandul la cu totul altceva. Si la fel de sincer, romanii au dat un titlu mai bun, mai aproape de adevar.
Boss level: Capcana timpului este un film decent, pe care anumite parti ale publicului il vor aprecia mai mult. Eu nu am fost dat pe spate, dar nici nu regret ca l-am vazut.
Boss level: Capcana timpului a intrat in cinematografe pe data de 4 mai 2021, fiind distribuit in Romania de Ro Image 2000 si Prorom. Eu l-am vazut la Happy Cinema Bucuresti din Liberty Mall.
The Marksman: In bataia pustii este cel mai recent film cu Liam Neeson, film care la noi a intrat in cinematografe cu o intarziere de 5 luni (28 mai a fost lansarea oficiala). Cu toate astea, este un film pe care-l vei savura mai mult intr-o sala de cinema decat din confortul de acasa. In cele ce urmeaza va voi explica de ce.
Povestea din The Marksman: In bataia pustii este urmatoarea: Jim Hanson este un fost puscas marin, vaduv, care locuieste foarte aproape de granita cu Mexicul. Viata lui este data peste cap atunci cand ii apar in cale, la propriu, o imigranta cu copilul sau, Miguel. Acestia erau urmariti de traficantii de droguri mexicani. Jim nu reuseste s-o salveze pe mama, dar ii promite acesteia ca-i va duce fiul in siguranta la familia ei din SUA. Unde anume trebuia sa-l duca pe micutul Miguel, cu cine are el de-a face, cu ce se ocupa fiica lui Jim si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.Continue reading The Marksman: In bataia pustii
Filmul Luca a fost o surpriza pentru mine din toate punctele de vedere: nu auzisem mai nimic despre el inainte, nu ii stiam distributia, stiind doar ca este „noul film al lui Malaelel” si ca este „thriller”. In mod evident, aceste 2 atribute au fost de ajuns pentru mine pentru a merge sa-l vad, reusind sa-l prind la Happy Cinema Bucuresti (nu eram multi in sala, 7 oameni cu totul, insa am fost prezent in sali mai goale de atat).
Luca este un tanar artist (actor, mai precis) extrem de ghinionist. Nu mintea si sufletul de artist il caracterizeaza, ci ghinionul. Primul ghinion l-a avut in tara, cand este prins cu valuta, fiind obligat nu numai s-o predea, ci si sa-l dea in gat pe cel de la care o luase. Chestiunea in cauza se petrecuse candva in 1989. Imediat dupa Revolutie pleaca din tara, stabilindu-se in SUA.
Acolo nu gaseste roluri din care sa traiasca, fiind distribuit, atunci cand avea noroc (desi nu prea avea) in roluri de cateva secunde/minute. Isi castiga, insa, existenta din taximetrie.Continue reading Filmul Luca este unul subevaluat
Daca nu sunteti interesati de opinii ci vreti pur si simplu informatia ca atare, va zic doar atat: filmul de deschidere al TIFF 2021 va fi comedia spaniola Dineu cu vecinii de sus / The people upstairs. Acum sa va zic cate ceva despre filmul de deschidere al unui festival la modul general.
Intai si intai, majoritatea festivalurilor incep efectiv cu filmul de deschidere. Nu toate. De pilda TIFF-ul are programate proiectii pe intreaga durata a zilei de vineri. Poti merge la proiectii din cadrul festivalului (diverse sectiuni ale acestuia) si pana la deschidere.
In al doilea rand, multi evita filmul de deschidere al unui festival din cauza discursurilor. Un film de 2 ore ar putea dura mult mai mult, pentru ca festivalul trebuie deschis, trebuie prezentat, tot tacamul. Ceea ce nu e tot timpul adevarat, uneori discursurile de inceput sunt foarte succinte. La TIFF, de pilda, nu mi s-a parut niciodata ca se vorbeste prea mult.
In al treilea rand, acest lucru putand fi deopotriva vazut ca avantaj sau dezavantaj, la filmul de deschidere al unui festival va fi tot timpul bataie pe bilete. Cunosc persoane care au frecventat un festival doar in debutul sau. Nu vorbesc doar de TIFF, ci si de cateva festivaluri bucurestene.Continue reading Cat de reprezentativ este filmul de deschidere al unui festival? TIFF 2021
Proiectul Colibri – The Hummingbird Project este un film aparut in 2018, care aterizeaza in cinematografele patriei cu 3 ani intarziere.
Cu o distributie interesanta, unde Salma Hayek acapareaza toata atentia (atat pe afis, cat si in film), Proiectul Colibri ne spune o altfel de poveste despre lumea banilor. Plecand de la dictonul celebru „Informatia inseamna putere”, filmul ne arata cum mai multe enitati/firme concureaza pentru a produce o conexiune de internet cat mai rapida. Daca informatia inseamna putere, atunci cine o primeste primul este cel care detine puterea. Vorbind, deci, despre secolul 21, vorbim despre rapiditatea conexiunii la internet, rapiditate care se traduce in milisecunde: trebuie sa ai o conexiune cu cel putin 1 milisecunda mai rapida decat concurenta, decat restul.
Verisorii Anton si Vincent Zaleski lucreaza initial pentru Eva Torres, insa parasesc compania acesteia, urmand a face pe cont propriu o conexiune mai rapida decat a firmei pe care fosta lor sefa o conducea. Ei urmau sa instaleze o fibra optica directa intre Kansas si New Jersey. Continue reading Proiectul Colibri – The Hummingbird Project
Undine Wibeau (interpretata de Paula Beer) lucreaza ca istoric si ghid in Berlin. Locuieste in Alexanderplatz si este freelancer.
Undine ascunde, insa, un secret: viata ei urma un mit stravechi conform caruia daca omul pe il iubeste o tradeaza, ea trebuie sa il omoare si sa se intoarca in apele din care se trage.
Undine este initial intr-o relatie cu Johannes (Jacob Matschenz), care insa o tradeaza pentru o alta femeie. Undine are impresia ca nu are de ales si ca trebuie sa il omoare. Insa il intalneste pe Cristoph (Franz Rogowski), un scafandru de care se indragoste brusc, neasteptat. Ea nu vrea sa piarda iubirea lui Cristoph, insa acesta simte ca ea fuge de ceva din trecutul ei. Blestemul este acolo si nu-i da pace.
Undine este un basm modern bazat pe mitologia germana, primul film al unei serii care va contine 3 pelicule. Probabil pentru cei obisnuiti cu mitologia si cultura germana filmul este wow, plin de simbolistica, insa pentru restul este doar un basm modern bine realizat, bine interpretat, dar cumva sec. Poate problema e la mine, insa personal nu am reusit sa ma atasez de niciunul dintre personaje (o avea legatura si cu parerea pe care o am despre nemti, seci, roboti, lipsiti de sentimente).
Inteleg ca alegerea meseriei lui Undine, de istoric, nu este intamplatoare. Ea este cumva elementul de legatura dintre trecut si prezent, ea traieste in prezent, vorbeste despre trecutul apropiat (Berlinul de dinainte de caderea zidului), insa traieste dupa un mit stravechi.
Din pacate, insa, in afara de o replica pe care o auzim la inceput, spusa de ea catre Johannes, nu aflam nimic despre acest mit din film. Romanii, ca si americanii de altfel, ar fi pus un disclaimer fie la inceput, fie la sfarsit: in mitologia germana se crede ca … Avem internet, ne putem informa, insa filmul mi se pare incomplet fara aceste elemente. Daca pur si simplu m-as fi uitat la el si n-as fi stiut nimic (imi facusem temele dinainte, stiam despre existenta unui mit; m-am documentat mai mult in privinta lui dupa film), nu as fi inteles mare lucru. As fi intuit, insa tot ar fi fost nevoie de un research suplimentar. Eu, ca necunoscator al culturii germane, probabil ca un neamt gandeste altfel, asa cum si romanul gandeste altfel cand vede mitul zburatorului (se facuse la un moment un film pe tema asta) ori mitul din Legenda Mesterului Manole.
Ca sa reformulez ce am scris mai sus, probabil pentru proiectiile din afara Germaniei ar fi fost nevoie de un disclaimer de genul.
Un ultimul lucru vreau sa subliniez in legatura cu Undine, un aspect semnalat de un prieten imediat dupa ce a citit rezumatul: de ce toate personajele de filme locuiesc in Alexanderplatz? Nu poate locui nimeni in alt loc din Berlin? Fara sa pot raspunde la intrebarea asta, incerc sa-mi dau seama care ar trebui sa fie echivalentul bucurestean al acelei piete, care este locul in care majoritatea personajelor cinematografice bucurestene locuiesc. De fapt, intrebarea corecta este daca avem sau nu un astfel de loc. Nici macar prin provincie, prin Cluj sau Brasov, nu cred ca avem vreun astfel de loc, hai sa-i spunem cliseic.
Undine este per total un basm cinematografic bine realizat, adresat cu precadere celor care cunosc (macar putin din) cultura germana. Este bine realizat, nimic de reprosat din punct de vedere cinematografic, insa are niste personaje destul de seci. Poate iubitorii de basme ori spectatorii mai tineri (spre foarte tineri) il vor aprecia mai mult.
Undine, coproductie Germania-Franta, a aparut in 2020, insa in cinematografele noastre a intrat abia din 21 mai 2021, fiind distribuit in Romania de Independenta Film. Eu l-am vazut la Happy Cinema, MOMENTAN (nu pentru mult timp) singurul cinematograf de mall (tip multiplex) deschis in capitala.
ps: Daca pentru voi este relevant in vreun fel, uitati si cate premii si nominalizari are Undine. Pentru mine-s irelevante, pentru unii informatia s-ar putea dovedi utila.
Cantecul numelor uitate, surpriza oferita de Happy Cinema cinefililor care se incumeta sa calce pragul salilor de cinema, este mai mult o promisiune decat o certitudine, o speranta, fara sa atinga pragul de a-l putea numi dezamagire. Spun asta inca din startul articolului, pentru a nu mari inutil suspansul.
Filmul ne plimba pe mai multe continente, alternand de asemenea si perioadele de timp. Incepem in 1951, an in care Dovidl Rapaport urma sa sustina un concert la Londra. Martin, prietenul sau din copilarie, alaturi de care a crescut, le garanteaza tuturor ca Dovidl va veni. Dar acesta nu vine si dispare fara urma. Nimeni nu mai stie nimic de el, insa Martin nu inceteaza sa se gandeasca la el. Atunci cand ajunge la pensie, hotaraste sa se concentreze pe gasirea prietenului sau din copilarie. Puntea de legatura, link-ul, obiectul prin intermediul caruia reuseste sa-l gaseasca, este o vioara speciala pe care familia lui Martin i-o cumparase micutului Dovidl.Continue reading Cantecul numelor uitate – The song of names
Tenet este un film supraevaluat, pe care il vei aprecia daca nu esti un cinefil inrait, daca nu ai vazut multe filme la viata ta. Tot ce voi scrie in continuare poate fi rezumat in fraza anterioara. Trebuie sa si explic, sa ma justific, dar daca voua v-a placut enorm filmul puteti lejer sa apasati X-ul din coltul ecranului (ori x-ul mai mic de la tab). Asadar …
Incep cu partea importanta, esentiala, pe care am avut-o pe tot parcursul filmului: senzatia de deja-vu (sau, cum ar zice oltenii, deja-fu). Toate chestiile din film pareau ca au mai fost spuse de zeci de ori, in zeci de moduri.
Iar gandul mi-a zburat cu precadere la filmul Inception. Pe langa faptul ca a fost regizat tot de Nolan, discutia in cauza am avut-o, acum 11 ani, in legatura cu el: ceea ce mie mi se parea wow, genial, incredibil, multora li se parea ciorba reincalzita. Pe mine ma daduse pe spate, altii pareau cumva satui de subiect.Continue reading Tenet este un film supraevaluat!
Reteaua cubaneza (WASP Network fiind titlul sau original) este un thriller politic excelent realizat, a carui actiune se petrece in perioada tulbure de dupa caderea comunismului in Europa.
Desi pe posterul filmului este pusa intrebarea Eroi sau tradatori?, ca un fel de motto al filmului, pelicula este mult mai mult decat atat.
Povestea trebuie povestita un pic mai amplu, caci intregul tablou este relevant. Cuba era la inceputul anilor 90 (fiind si acum) sub un regim dictatorial extrem de brutal. Totodata, peste regimul brutal al lui Castro sunt suprapuse si sanctiunile economice internationale extrem de dure. Cubanezul de rand nu stie, deci, pe cine sa urasca si cine este de vina: conducatorul lui tiranic sau porcii imperialisti care vor sa puna mana pe acea tara? In 1990, imediat dupa caderea regimurilor comuniste din Europa (inclusiv a mastodontului URSS), in Cuba se simtea un oarecare aer de speranta. Organizatiile cubaneze din exil simtisera mirosul schimbarii si incercau sa apese pedala rasturnarii lui Castro.
Din pacate, insa, nu toti fugarii din Cuba erau, de fapt, dornici de a-l schimba pe Castro. Erau, pe de-o parte, fugarii regimului, cei care doreau libertate, insa erau si cei trimisi de regimul Castro pentru a-i spiona pe primii.Continue reading Reteaua cubaneza – WASP Network
Babardeala cu bucluc sau porno balamuc este cel mai astept film al acestei perioade. In Bucuresti cinematografele abia s-au redeschis (vineri, 7 mai, s-a petrecut acest lucru), drept urmare multi distribuitori de film au evitat sa isi lanseze blockbusterele mult asteptate. Oricum ar fi fost un film asteptat, insa cumva contextul pandemic actual lucreaza in favoarea acestuia (desi, fie vorba-ntre noi, proiectiile sold-out sunt, de fapt, proiectii cu sala doar 30% plina). Trebuie sa vedem, totusi, jumatatea plina a paharului.
Pentru ca cititorii de bloguri au reguli proprii, fiind nerabdatori sa citeasca intai concluziile si apoi argumentatiile acestora, spun din start: Babardeala cu bucluc sau porno balamuc are (prea) multe defecte, insa putini vor avea curajul sa-l critice. Pentru multi critici si pseudo-critici, dar si pentru o buna parte a publicului, validarea internationala a filmului, premiul luat la Berlin, il face din start un film bun. Altfel spus, nu poti tu, un necunoscut din Romania, sa critici un film pe care altii, mult mai destepti si mai culti, l-au premiat. Eu, insa, POT face acest lucru, poate si pentru ca nu ma consider critic. Fix din acest motiv scriu articolul de fata. Pentru cine se vor gasi utile randurile acestea nu am de unde sa stiu.
Asadar, Babardeala cu bucluc sau porno balamuc este un film structurat in 1+3 parti. Introducerea (ganditi-va la toate intelesurile cuvantului) este una „porno”: o scena ratata de sex (oral si normal) intre o profesoara de istorie (aflam asta ulterior) si sotul ei. Scena este intrerupta de mama unuia dintre ei (nu se precizeaza exact), iar barbatul nu apare cu fata, spectatorul putandu-i vedea doar organul. Scena acesta este, de fapt, intriga filmului, pentru ca totul fusese filmat si incarcat (din greseala sau nu, nici asta nu se intelege exact) pe internet.Continue reading Babardeala cu bucluc sau porno balamuc
Pana sa va vorbesc despre masa de Paste pe care o planuiesc eu, ma rog, este pur si simplu ipotetica, trebuie sa va vorbesc despre Katrina Kaif si pasiunea mea pentru filmele indiene. Va spun apoi si cum sta treaba cu bucataria indiana.
Pe scurt, cand eram mic nu urmaream filmele indiene si nu m-au incantat filmele alea vechi si ultra-siropoase. Mi-a placut, insa, dintotdeauna muzica indiana, m-au fascinat de-a dreptul dansurile indiene. In plus, cultura indiana este una dintre cele mai misto din intreaga lume. Candva in aceasta viata voi ajunge in India, asta e cert.
Revenind la cinematografie, am inceput sa apreciez cinematografia indiana datorita noilor filme indiene. Romanii i-au zis noul val, habar n-am cum ar trebui sa-l vedem in cazul indienilor (la ei noul val incepe pe la inceputul anilor 90), insa este cert ca noile productii sunt mult peste cele vechi. Si, ca de obicei, nu filmele siropoase sunt tinta mea, ci filmele de actiune. Continue reading O masa de Paste impreuna cu Katrina Kaif
