Hai Romania! este documentarul despre cea mai de succes generatie din istoria nationalei de fotbal a Romaniei. Generatia aceasta s-a nascut in 1986, la Sevilla, prin succesul european al Stelei, desi in anii 80 au mai fost cateva performante: semifinala Cupei UEFA (Craiova), calificarea la Euro 84 (atunci a debutat Hagi), dar si semifinala Cupei Campionailor jucata de Dinamo in 1984. Plus, evident, a doua finala europeana jucata de Steaua, cea din 1989.
Calificarea la mondialul italian a venit firesc, a fost o calificare asteptata, deloc surprinzatoare. De fapt, nu calificarea aceasta a suprins, ci necalificarile precedente. Practic, in 1986 Steaua triumfa la Sevilla, dar nationala stea acasa la mondialul ce se desfasura din nou in Mexic (initial mondialul fusese dat Columbiei, insa din cauza unui cutremur devastator aceasta tara a fost in imposibilitatea de a mai organiza o asemenea competitie).
Nu vreau sa va plictisesc cu detalii fotbalistice, caci aici sunt pe un blog cu tematica cinefila, nicidecum pe unul sportiv. Drept urmare, vreau sa va vorbesc mai putin despre fotbal si mai mult despre … film.Continue reading Hai Romania!
Ecce Homo Brancoveanu este cel mai recent film regizat de Dan Pita (ajuns la venerabila varsta de 85 de ani!), film care tocmai a intrat in cinematografele patriei.
Daca nu aveti rabdare sa cititi intreg articolul si ardeti de nerabdare sa aflati parerea mea, o spun din start: Ecce Homo Brancoveanu este un film slab, care esueaza in primul rand in plan vizual. Este un film dezamagitor, care are prea putine calitati in comparatie cu prea multele si prea evidentele defecte.
Inainte sa subliniez defectele, trebuie sa fac o clarificare, pentru cine nu stie: Ecce Homo este exclamatia atribuita lui Pilat din Pont, in momentul in care acesta din urma l-ar fi aratat multimii pe Iisus cu coroana de spini pe cap. Detalii gasiti pe Wikipedia.Continue reading Ecce Homo Brancoveanu
Complotul bonelor este cel mai nou film semnat Iura Luncasu, film care deja se anunta a fi un nou hit romanesc care va rupe in doua cinematografele patriei. Prezenta Aneimaria Prodan intr-un rol principal, dar si un trailer mai mult decat dezamagitor, m-au facut sa merg cu asteptari foarte mici la acest film. Spun din start: asteptarile mele au fost mult depasite, chiar daca in mod cert este loc de mai bine.
Dar sa o luam cu inceputul.Complotul bonelor ne spune povestea lui Virgil, un afacerist roman de succes care insa in plan sentimental este un fel de Don Juan. Ca sa fac o comparatie din lumea fotbalului, Virgil pare un fel de Cristi Borcea. De ce il pomenesc pe fostul patron al lui Dinamo? Pai simplu: pentru ca el avea 9 copii cu 3 neveste. Momentan era singur, „liber de contract”, asa ca era in cautarea unui angajament.
O cunoaste pe Valentina, pe care vrea sa o faca mama copiilor sai. Valentina are si ea copii (vedeti voi exact cati), asa ca lucrurile nu sunt foarte usoare. In plus, copiii lui l-ar vrea cuplat, insurat, cu una dintre bone. Caci bonele, dragutele de ele, erau in numar de 3 (fiecare fiind repartizata unor copii anume; un fel de marcaj om la om #casazicasa).Continue reading Complotul bonelor este un film SURPRINZATOR de decent!
Principiul incertitudinii este un film romanesc independent, de care au auzit foarte putini oameni. Putini spre deloc. Spun din start: este un film adresat cu precadere celor care lucreaza in domeniul fizicii, cercetatorilor. Ei s-au regasit in film, in povestea lui. Noi, ceilalti, ne-am simtit ca niste intrusi care trageam cu ochiul (si cu urechea) si nu intelegeam mare lucru din ce vedeam.
Pentru cine nu stie, Principiul incertitudiniivine din mecanica cuantica. Nu stau sa vi-l explic, insa principiul in sine este fundamental pentru intelegerea acestui film. Daca nu stii ce e cu el ori daca nu intelegi nimic din explicatii aparent banale de pe site-uri tip Wikipedia, atunci in mod cert filmul omonim NU iti este adresat. Sunt sanse mici sa-ti placa.
Principiul incertitudinii este, trebuie sa recunosc, un titlu atractiv. Pentru cei din domeniul este un titlu „stiintific”, iar pentru noi, ceilalti, pare un joc de cuvinte inteligent. Smart. Deci spun din start: un afis avand acest titlu scris mare ma atrage. Ma convinge. Continue reading Principiul incertitudinii
Familiar este un nou film despre comunism, securitate, despre trecut, despre cum unii nu s-au impacat cu acesta si cum inca traiesc acolo.
Va sunt familiare cuvintele de mai sus? Se potrivesc pentru multe filme, din pacate sau din fericire din ce in ce mai putine in ultima vreme. Si, totusi, oare chiar ar trebui sa uitam cu totul trecutul? Sa-l ingropam? Sa-l ignoram? Ar trebui sa intoarcem definitiv foaia? Ori chiar s-o rupem pentru a nu fi tentati sa ne intoarcem la ea?
Dragos, interpretat excelent de Emanuel Parvu, este un tanar regizor care vrea sa faca un film documentar despre familia lui. Aceasta plecase din Romania in Germania Federala candva in anii 80. Subiectul i s-a parut cu atat mai interesant cu cat povestea nu era doar politica, ci avea in mijlocul ei si un triunghi amoros: mama lui (Ana Ciontea pare PERFECTA in acest rol!), tatal lui (un Adrian Titieni foarte convingator in rol de tata obosit din toate punctele de vedere!) si un misterios Harald Stern (Vlad Ivanov joaca foarte putin, dar unica scena in care apare m-a facut sa regret ca nu a aparut mai mult). Pentru a face acest film, Dragos apeleaza la ajutorul fostei sale iubite, Ilinca (interpretata de Iulia Lumanare, cea care este si co-scenarista). Din pacate, acest lucru ii afecteaza actuala relatie, cu Alina (Victoria Ecaterina Moraru are un rol extrem de discret, mult prea discret pentru „gusturile mele”), o tanara fotomodel care nu o inghitea pur si simplu pe Ilinca.Continue reading Familiar
Klaus & Barrosso este o comedie care-i are in rolurile principale pe Adrian Nicolae si Cosmin Nedelcu (Micutzu). Cei 2 sunt frati, insa sunt cat se poate de diferiti: primul (Klaus) este barman intr-un club si tocmai a facut o mare prostie (s-a imprumutat la camatari si trebuie sa returneze urgent banii), iar al doilea este bodyguard iute la manie, care se straduieste sa se controleze.
Cei 2 organizeaza o petrecere a burlacilor, una din care spera sa iasa cu o buna parte a banilor datorati. Cine este burlacul, cine sunt ceilalti invitati la petrecere, cine este camatarul si ce alti oaspeti mai apar in club in aceasta seara minunata va las sa descoperiti singuri.Continue reading Klaus & Barrosso
Tati part-time este un film foarte bun, surprinzator de cuminte. Daca productiile Vidra productions se caracterizau pana acum printr-un limbaj colorat, fara perdea, se pare ca ei si-au propus (si au reusit!) sa faca si un film cuminte, la care poti merge cu toata familia. Pentru cei curiosi, filmul are indicativul AP12, adica pentru minorii sub 12 ani se recomanda acordul parintilor.
Totodata, Tati part-time este PRIMUL film la care Matei Dima este scenarist FARA sa fie si actor.
Povestea, pe scurt, suna in felul urmator: Iustin (interpretat de Alex Bogdan) este un tanar avocat ce lucreaza intr-un cabinet mare, cu clienti bogati. El a fost bagat acolo de mama sa, desi nu-si dorise niciodata sa devina avocat. La un moment dat, aceeasi mama foarte insistenta si bagareata ii aduce in apartament (care era al mamei, nu al lui Iustin) o copila de 8 ani, pe Maya, spunandu-i ca trebuie sa aiba grija de ea 30 de zile. Cariera sa este pusa in pericol de acest nou job: Tati part-time. Continue reading Tati part-time este un film surprinzator de cuminte
Mrs. Buica este un documentar fabulos, pe care ai impresia ca ai fi putut sa-l faci si tu daca ai fi avut ideea lui Eugene Buica.
Ideea este simpla: imagineaza-ti ca ai o familie cu probleme. Ca parintii tai se cearta constant, ca spun lucruri pe care tu nu le intelegi. Esti prea tanar. Eh, fix aici este ideea geniala, si nu ma feresc de cuvinte: cum ar fi sa te apuci sa-i filmezi, sa-i tragi de limba, pentru a-i putea judeca ulterior, pentru a putea revedea acele imagini atunci cand vei avea mintea mai lucida, cand vei avea maturitatea necesara pentru a le intelege.
Caci de multe ori fix asta patim cu totii: traim unele lucruri prea devreme, lucruri pe care nu le putem intelege la vremea lor, dar pe care le judecam altfel, cu alti ochi, dupa ani buni.
In cazul documentarului Mrs. Buica, vorbim despre relatia dintre parintii lui Eugene Buica, dar in locul acestei relatii poate fi orice. Cum ar fi, de pilda, sa-ti filmezi discutiile pe care le ai cu prietena ta de atunci si apoi sa iti analizezi relatia cu ea dupa 5 ani ori dupa 10 ani?Continue reading Mrs. Buica
Testamentul rosu este un documentar care are o baza interesanta: un document publicat si in Romania anilor 90, dar si un pic mai inainte, intr-un ziar al diasporei poloneze din anii 80.
Documentul, numit Testamentul rosu, ar fi fost gasit in seiful lui Boleslav Bierut, fostul presedinte al Poloniei comuniste. Pentru cine nu stie cine a fost acesta, va invit sa cautati pe Google despre el. Incepeti cu Wikipedia, dar puteti continua cu surse mult mai documentate, mai complexe. Pe scurt: omul s-a nascut intr-o localitate care in momentul nasterii sale era in cadrul Imperiului Rus, dar care apoi a ajuns a Poloniei; a fost „omul rusilor”, spion NKVD, fiind trimis inainte de Polonia si prin Bulgaria, Cehoslovacia sau … Austria. Daca e sa ma intrebati pe mine, ar trebui facut un film separat, documentar sau nu, mai degraba nu, despre el, despre viata acestuia. Daca s-a facut, rog a-mi semnala.
Din pacate, autenticitatea documentului nu a putut fi dovedita, insa asa cum zice scenaristul filmului Testamentul Rosu, jurnalistul, publicistul si profesorul Bogdan Ficeac, continutul documentului trebuie studiat pentru ca aceste orori sa nu se mai intample.Continue reading Testamentul rosu
V-am tot zis: la TIFF filmele bune ratate sunt INTOTDEAUNA mai multe decat cele bune vazute. Si fix ca la fotbal, cele „de pe banca” sunt mai bune decat „cele din teren”. Visul este in categoria asta la loc de cinste.
Tot raul spre bine, caci am avut ocazia sa vad Visul in locul unde a fost filmat (era sa zic TURNAT, dar acolo cuvantul are cu totul alt inteles): la Penitenciarul Rahova. Despre experienta de acolo voi scrie un articol distinct, desi lucrurile sunt mai putin spectaculoase decat par.Continue reading Visul – TIFF 2023
Incep atipic acest articol, spunand ca am vazut de 2 ori filmul Castelul Craitei, prima oara la TIFF 2023 (de aici si eticheta din titlu), a doua oara acum, cand a intrat oficial in cinematografe. Partea interesanta este insa alta: am avut impresia ca am scris deja despre film, asta vara, insa acum constat ca de fapt n-am facut-o. Si filmul chiar merita incurajat, promovat, caci este un film excelent.
Pe scurt de tot, povestea filmului Castelul Craitei este urmatoarea: o familie divortata se reuneste o data pe an pentru deja traditionala excursie la munte. Cei 2 parinti divortati isi impartisera inclusiv copiii: fata mersese cu mama in Franta, in timp ce baiatul ramasese cu tatal sau in Romania. Vacanta si planurile tuturor se schimba radical atunci cand cei 2 copii decid sa dispara intr-o expeditie clandestina. Cum se incheie aceasta expeditie va las pe voi sa descoperiti mergand la cinema.Continue reading Castelul Craitei – TIFF 2023
Spun din start: Miami Bici 2 este MULT mai bine realizat decat prima parte. De altfel, trendul crescator a fost evident inca de la inceput.
Nu mai fac rezumatul, nu mai arat cum fiecare film este mai bun decat precedentul, unde Teambuilding pare a fi cel mai bun intai si intai datorita scenariului (si a tematicii abordate). Ideea este ca aceasta crestere nu a fost brusca, ci treptata, ea fiind foarte vizibila acum, cand sunt nevoit sa compar Miami Bici 1 cu Miami Bici 2.Continue reading Miami Bici 2 este mult mai bine realizat decat prima parte!
Horia este filmul de debut al regizoarei Ana Maria Comanescu. Este un road-movie care-l are in rolul principal pe Horia, un proaspat absolvent de bacalaureat care planuieste sa mearga din satul sau izolat din Baragan (nu este clar care-i acela, banuiesc ca undeva pe langa Braila) tocmai la Cluj, pentru a-si intalni iubita.
Horia este un pusti care inca nu a implinit 18 ani, urmeaza sa-i implineasca peste cateva zile. Insa tatal sau ii da cadoul in avans: o motocicleta Mobra reconditionata. Una la care tatal sau a lucrat zile intregi. Horia nu este foarte incantat de cadou, dar este constient ca tatal sau nu-si permitea altceva. Ulterior, isi da seama ca acel cadou, atat de naspa cum i se pare la prima vedere, este sansa lui de evadare. Este SINGURA sansa a lui pentru a scapa de acolo. Si singura sansa pentru a-si revedea iubita.
Drumul sau initiatic este plin de obstacole, insa toate piedicile care i se pun il intaresc, il maturizeaza. Are probleme inclusiv cu politia, caci la plecare el nu avea 18 ani. Ceea ce inseamna si ca nu avea carnet de conducere.
Pe drum el o intalneste pe Stela, o pustoaica foarte obraznica si tupeista, care voia la randul ei sa evadeze. Cum decurge prima lor intalnire, cum se reintalnesc ei si cat de apropiati ajung cei 2 ramane sa descoperiti singuri. Tot singuri veti descoperi cum evolueaza relatia la distanta a lui Horia si, mai ales, cum se termina totul.
Un termen cheie, ca sa ma exprim astfel, al acestui film este BACUL! Pe de-o parte, Horia a trecut bacul adica bacalaureatul, a trecut hopul educational care-i permite sa evolueze, sa mearga mai departe. Pe de alta parte, el este nevoi sa treaca Dunarea cu bacul, de la Braila la Galati (din acest motiv v-am spus ca satul sau era undeva pe langa Braila, nu ni se spune cu exactitate localizarea sa). Deci bacul este din nou un hop pe care Horia trebuie sa-l treaca. Acest al doilea hop ii pune ceva probleme. Nu vi le dezvalui, va trebui sa le descoperiti singuri.
Acum ar trebui sa va vorbesc despre motociclete, insa din pacate nu sunt deloc in masura sa fac acest lucru. Nu am condus niciodata una, nu am fost nici macar pasager si nici nu-mi doresc sa fac asta vreodata. Pur si simplu imi este teama, sunt o persoana mult prea comoda ca sa merg pe asa ceva. Pasionatii de motociclete, in special din acelea old-school, vor fi incantati de acest film.
Liviu Cheloiu, un actor pe care l-am vazut des in spectacole de teatru, joaca rolul tatalui lui Horia si este un mare pasionat de motoare. Pentru el a fost o placere sa evolueze in acest film. Rolul i se potriveste, se vedea chiar si prin ecran placerea de pe fata lui.
De asemenea, facand scoala in Bucuresti (chiar daca cei 7 ani de acasa au fost petrecuti ACASA la Slatina!), nu am fost pus in situatia de a-mi dori sa EVADEZ din orasul ori satul mic in care ma aflu. Chiar daca inteleg dorinta acelor tineri de a pleca, de a evada, de a evolua, nu am trait direct, deci nu pot vorbi decat din auzite. Si pot intelege, pot empatiza, asa cum empatizez cu o persoana bolnava: empatizez, inteleg suferinta si ma bucur ca nu am trecut prin asa ceva.
Insa cei care au trecut ori care INCA se afla in aceasta situatie vor empatiza mult mai mult cu Horia.
Cele 2 categorii descrise indirect mai sus sunt publicul tinta PRINCIPAL al filmului Horia. Mie mi-a placut, strict cinematografic nu am ce sa-i reprosez, insa din motivele enumerate mai sus nu fac parte din publicul tinta PRINCIPAL. Nu inseamna ca un bucurestean get-beget, care se plimba doar in vehicule cu 4 roti, nu se poate bucura de un film bun. Eu am putut, m-am bucurat de el, l-am savurat, dar cumva exterior. Detasat de subiect si de personaje.
Mergeti sa vedeti Horia, sigur n-o sa va dezamageasca. De plictisit nici atat. Mie mi-a placut, ceea ce cred se va petrece si-n cazul vostru.
Horia a fost vazut la Cinemateca Eforie, intr-o proiectie din cadrul festivalului Les films de Cannes a Bucarest 2023. In cinematografe va intra candva in primavara lui 2024.
ps: Asa cum personajul Horia are parte de un drum initiatic, de un drum al maturizarii, acelasi lucru il pot afirma si despre regizoarea Ana Maria Comanescu: pentru ea, filmul Horia este un film initiatic, al maturizarii ei ca regizoare. Un drum care o va cali si o va face mai buna si mai matura. Ii doresc mult succes in continuare.
MMXX este cel mai nou film al lui Cristi Puiu, un film mult asteptat datorita controversei pe care acesta o promite (ori p promitea) ca o va suscita. Pentru cine nu s-a prins deja, MMXX este scrierea in cifre romane a anului 2020.
MMXX este ori ar fi trebuit sa fie filmul facut de Cristi Puiu despre pandemie. Eseul sau filosofic despre pandemie. Opinia sa controversata despre pandemie.
De obicei Cristi Puiu impresioneaza prin experimentul pe care-l face. Este, probabil alaturi de Radu Jude, regizorul care experimenteaza cel mai mult (desi, la Q&A-ul de la finalul proiectiei din cadrul Les films de Cannes a Bucarest 2023, un spectator il acuza fix de contrariu). Insa la ultimele 2 filme, Sieranevada si Malmkrog, a impresionat prin atentia la detalii. In cazul ultimului film fiecare gest a fost minutios gandit, nimic nu a fost lasat la voia intamplarii.
MMXX impresioneaza, cu sau fara ghilimele, fix prin contrariu: pare, la prima vedere, cel mai superficial film facut de Cristi Puiu in ultimii ani. Fix pe asta voiam sa-mi bazez articolul, exact asta gandeam la finalul proiectiei.
Discutia de dupa, Q&A-ul deja pomenit mai sus, m-a facut sa-mi schimb oarecum perceptia. Am inteles ca cele 4 scurtmetraje au rezultat in urma unui workshop organizat de ActorieDeFilm, compania detinuta de Bucur, Papadopol si Boguta. Deci, cumva, filmul ar trebui sa fie cumva iertat. In limbaj juridic s-ar chema „circumstante atenuante”.
Iar daca va mirati de ce 4 scurtmetraje sunt prezentate drept lungmetraj, va spun imediat cum sta treaba.
In primul lungmetraj, avem o sedinta de terapie in cabinetul Oanei. La un moment dat, sedinta este intrerupta de venirea intempestiva a fratelui acesteia, Mihai. Discutia este foarte amuzanta, insa in acelasi timp extrem de neserioasa. Superficiala aproape. Exact ce ziceam mai sus despre cum NU erau filmele lui Cristi Puiu.
In a doua poveste, personajul marginal al primei povesti devine aproape principal. In apartamentul Oanei ii vedem alaturi de ea pe sotul ei, Septimiu, si pe Mihai. Aici pandemia este principalul subiect de discutie: Septimiu este speriat de pandemie, Mihai nu crede in ea, iar Oana este cumva intre. Insa un telefon de la un prieten o ingrijoreaza peste masura: sotia acestuia, Sabina, insarcinata in 8 luni si jumatate, a fost dusa de urgenta la spital. Pe langa faptul ca avea o sarcina atat de avansata, ea mai era si pozitiva de COVID, asa ca internarea avea si niscaiva probleme juridice. Va las pe voi sa le descoperiti.
In a treia poveste, il vedem pe Septimiu ascultand o poveste veche si stranie spusa de un coleg de-al sau. Totul pare provizoriu, discutia este buna doar ca sa treaca timpul, caci cei 2 medici sunt de garda, ei fiind acolo, in acea incapere, doar ca sa-si traga sufletul. Nu e clar in care perioada din 2020 ne aflam aici, caci daca este sa ne luam dupa relatarile presei, medicii erau supra-solicitati. Ce vedem in acest micut filmulet este ceva diferit. Sa nu zic altfel.
Povestea numarul 4 este interesanta, insa la prima vedere pare complet scoasa din context. Avem 2 politisti, interpretati de Dragos Bucur si Dorian Boguta, care trebuie sa ancheteze sinuciderea unui coleg de-al lor. Audierea unui martor fix la inmormantare, audiere condusa de Dragos Bucur, este o scena care ar fi putut sa fie memorabila daca ar fi fost luata in serios. Povestea este extrem de interesanta, captivanta, insa senzatia generala pe care o aveam era ca asist la o farsa, nicidecum la ceva pe bune. Partea si mai interesanta este ca ultimul film pare a fi complet scos din context, pare a nu avea absolut nicio legatura cu primele 3. Ori poate legaturile sunt prea subtile, invizibile pentru un spectator obisnuit, chiar daca experimentat, ca mine.
Acum ar trebui sa judec regia acestui film, un film de autor. Ar trebui sa-l critic sau sa-l laud pentru modul in care judeca pandemia. Ar trebui sa enumar referintele, directe ori indirecte, la filmele anterioare ale sale (autocitarea este pentru unii nociva, o dovada de narcisism accentuat; mie mi-au placut referintele, dintre care cele mai importante sunt replica „Aveti un incarcator de Nokia”, replica ce pare a veni dintr-o alta epoca, la propriu, si scena de inceput a filmului 4, cu Dragos Bucur conducand o masina ce merge pe o sosea ce aminteste mult cu filmul de debut al lui Puiu, Marfa si banii.
Eu nu voi face asta, ii las pe altii s-o faca, insa imi permit sa fac o observatie: filmele 1 si 4 ar putea ori chiar ar trebui sa fie dezvoltate, sa devina lungmetraje de sine-statatoare. Acea terapeuta, asa caricaturizata cum este ea, ar trebui dezvoltata, mie mi-a atras atentia. Iar pacienta, de-un narcisism feroce, merita mai mult. Mult mai mult. In cazul filmului 4, cazul relatat de acea martora este atat de complex si de dur incat s-ar putea face chiar si un serial pe seama lui. Lucru care pe mine nu m-ar deranja.
Filmul 2 ar putea fi inclus in primul film, insa luat ca atare consider ca a spus ce avea de spus. Acela este, dupa mine, scurtmetraj prin excelenta: nu ar trebui sa fie nici mai scurt, nici mai lung, a transmis ce avea de transmis, este surprinzator de dinamic pentru un film de interior (ar putea lesne fi transformat intr-un spectacol de teatru) si are atmosfera potrivita pentru perioada pandemiei. Este si perfect echilibrat (2 personaje aflate in extremele atitudinii fata de pandemie si un al treilea personaj, Oana, care oscileaza intre cele 2 extreme, care pare a nu crede in nimic si care pare a-si dori sa dea dreptate tuturor, fara sa supere pe nimeni).
Filmul, aparent cel mai slab, este pentru mine un film suport, unul care creioneaza in felul sau un personaj altfel mult prea tacut: Septimiu. Ca s-o iau altfel, daca excluzi oricare dintre filmele 1 2 sau 4 iti dai seama ca ai rupt lantul, ca ai pierdut multe; daca excluzi filmul 3 ai impresia ca nu ai pierdut mare lucru. Pare a fi un fel de pauza publicitara.
Interesant este ca doar ULTIMUL dintre filme este exclusiv gandit si realizat de Cristi Puiu. Restul sunt construite impreuna cu studentii (cursantii) de la ActorieDeFilm. Ceea ce ar trebui sa scuze aparenta inconsistenta a filmului: este ca si cum o camasa ar fi construita de 4 persoane diferite, unul o maneca, altul alta maneca, altul camasa propriu zisa si un altul gulerul. Faptul ca cele 4 sunt diferite ar trebui sa fie marele atu al peliculei.
Acum, ar trebui sa spun, precum au spus altii, ca filmul este dezamagitor, ca este tezist, ca abunda in autocitari si alte asemenea. Va las la final niste link-uri, desi va avertizez ca limbajul criticilor este unul mult prea elitist pentru un spectator normal. Nu spun nimic din toate astea.
Spun doar ca eu ma asteptam la mai mult in ceea ce priveste opiniile ferme ale regizorului vizavi de pandemie. Altfel spus, MMXX mi se pare un film mult prea cuminte. Mult prea putin transant. Cristi Puiu este mult mai vehement in interviuri decat este pe marele ecran.
Legat de inconsistenta lui, de superficialitatea sa, MMXX este de fapt un film facut mult prea repede. Daca va uitati la distanta temporala dintre filmele lui Puiu, va veti da seama ca am dreptate. Este ca si cum ai grabi un pictor genial. Sau, de fapt, ca si cum un pictor genial si-ar propune sa picteze intr-o luna ceea ce pana atunci pictase intr-un an. Graba strica treaba. Sau, in lumea in care traim, un film aproape brut, neslefuit, pare pentru unii mai interesant si mai atractiv decat unul lucrat minutios.
MMXX intra in circuitul normal al cinematografelor din 10 noiembrie, fiind distribuit in Romania de Iadasarecasa.
Captura mi s-a parut prima data documentar. Chiar aveam impresia ca acele imagini sunt reale, needitate, nimic regizat.
Filmul Captura este despre protestele de la inceputul anului 2012, acele proteste indreptate impotriva lui Traian Basescu, proteste de sprijin in favoarea lui Raed Arafat. Pe vremea aceea, Raed Arafat era idolul, era curajosul care a avut tupeul sa-l infrunte pe dictatorul Basescu. Care Raed Arafat, spre deosebire de Basescu, a facut ceva concret, a construit de la 0 serviciul numit SMURD.
Filmul Captura nu este politic, in intelesul comun al cuvantului. Adica nu este in favoarea ori in defavoarea vreunui partid. Este un film despre abuzul de putere, despre modul in care jandarmii s-au comportat la acel protest.
Probabil stiti celebrele vorbe „bagati site-ul de cultura la duba”. Eh, cam de aici a pornit ideea filmului.
Personajul principal este Sami, un francez cu origini romanesti care se nimereste sa fie in Bucuresti in timpul acestor proteste. El avea o camera de filmat pe care o folosea tot timpul, filma aproape totul, inclusiv discutiile conjugale cu prietena lui. O filma pe aceasta chiar si cand ea era dezbracata.
Iese Sami pe strada, sa (se) documenteze, si este luat de jandarmi si bagat la duba. Vedem apoi tot drumul, ce se petrece in duba, dar si cum este tratat francezul la sectia de politie.
Despre filmul 21 de rubini as putea vorbi in multe feluri, din multe perspective. El a reusit sa ma surprinda in 3 moduri, a reusit sa ma pacaleasca, in sensul bun. La final mi s-a schimbat complet perspectiva cat ai pocni din degete.
O mentiune importanta: nu citisem nimic despre acest film, nu stiam nimic despre el. Pur si simplu auzisem de ceva controversa, auzisem ca trebuie sa-l vad si auzisem ca se vede la festivalul Les films de Cannes a Bucarest 2023. Era de ajuns pentru mine.
Pana sa va spun modul in care m-a surprins, modurile mai precis, trebuie sa va spun pe scurt despre ce-i vorba. Avem 2 planuri narative, unul se petrece in 1999, anul eclipsei si anul vizitei Papei Ioan Paul al Doilea in Romania, si undeva in prezent, in timpul pandemiei. Nu e clar daca e 2021 sau 2022, se vorbeste ceva despre vaccinare, deci putem exclude 2020. Candva in 2021 sau 2022, cand inca se purtau mastile.
In trecut vedem o familie de oameni simpli dintr-un oras de provincie. Fata lor era deja studenta la drept, in timp ce baiatul cel mic voia neaparat la seminarul teologic. In acel loc se intra greu, cu spaga. Si nici macar spaga nu-ti garanta locul.
In prezent vedem o procuroare, despre care aflam ulterior este ca este fata acelei familii, cea care era deja studenta la drept, procuroare ce momentan lucreaza la DNA, dar se pregateste sa devina Procurorul General al Romaniei. Vedem relatiile ei cu reprezentanti ai guvernului Romaniei, dar si cu trimisi din SUA sau Italia (nu e clar daca doamna din Italia este comisar european sau nu; dar asemanarea cu o fosta comisara europeana pe justitie este evidenta).
Eh, si acum urmeaza surprizele:
Filmul 21 de rubini NU este despre Laura Codruta Kovesi!
Tot filmul, retineti, TOT filmul m-am gandit la Kovesi. Povestea personajului din film insa nu se potrivea deloc. Sau, ca sa spun altfel, se potrivea maximum 10%. Insa pentru ca tot filmul m-am gandit la Kovesi, avand capul plin de comparatii cu aceasta, am omis esentialul. Am privit filmul din perspectiva gresita, am omis partea importanta. Care este exact punctul urmator.
Filmul 21 de rubini este regizat de catre UN PREOT!
Da, ati citit bine: Ciprian Mega este preot, acesta fiind al treilea film al sau. Chiar daca unii vorbesc despre trilogie, filmele sunt independente intre ele, nu vorbim despre o continuare. Deci il puteti vedea linistiti, indiferent daca ati vazut sau nu celelalte 2 filme.
Ideea este alta: imediat dupa ce am aflat ca omul este PREOT (atentie: nu este FOST preot, ci preot care slujeste si acum; este preot ORTODOX si slujeste in Oradea!), am incercat sa derulez inapoi filmul si sa-l privesc cu o lupa teologica. Privit astfel, TOTUL avea sens.
A compara personajul principal cu Kovesi este o ISPITA. Probabil intentionata, dar este irelevant acest lucru.
Este de fapt o oglinda a societatii actuale, personajele sunt fictive, chiar daca ceea ce ne este aratat e adevarat: coruptia din societate, coruptia din Biserica Ortodoxa Romana, problemele familiale ale procurorilor care le afecteaza munca, interventiile „oaspetilor” straini in viata noastra politica. As putea sa mai enumar si alte lucruri, dar ma opresc aici. Pe restul le descoperiti singuri.
Insa bomba adevarata este punctul urmator.
In filmul 21 de rubini joaca Mickey Rourke si Anthony Delon!
De primul sigur ati auzit, nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar al doilea va suna cunoscut. Da, ati ghicit: este FIUL celebrului Alain Delon!
Ca sa intelegeti diferentele dintre ce credeam ca am vazut si ce am realizat ca am vazut, lucrurile pe scurt au fost fix asa: in loc sa vad un film necunoscut, facut cu buget mic, de catre un regizor din Oradea, film in care personajul principal a fost inspirat de Kovesi, am vazut de fapt un film de fictiune regizat de un preot in care joaca Mickey Rourke si baiatul lui Alain Delon! Diferentele sunt colosale, credeti-ma!
As mai adauga un condiment care schimba doar aspectul, nu si gustul: filmul a fost vazut la Cinemateca Eforie (o sala veche, clasica, antica), intr-o proiectie care a facut parte din festivalul Les films de Cannes a Bucarest 2023. Ultimele detalii fac parte din platingul spectaculos. Nu schimba gustul felului de mancare consumat, doar il fac mai spectaculos.
Mergeti deci sa vedeti 21 de rubini. Filmul este cu adevarat surpriza acestei toamne. Sunt multe filme romanesti, multe dintre ele o sa va placa, unele s-ar putea sa va dezamageasca, insa NICI MACAR UNUL dintre ele nu o sa va SURPRINDA precum 21 de rubini. Credeti-ma pe cuvant! Pe cuvant de cinefil. Pardon, de CINEMIL!
21 de rubini este produs si distribuit de Eirina Film, urmand a intra in circuitul normal al cinematografelor din 3 noiembrie 2023. Va avea si cateva proiectii speciale in prezenta echipei, pe care vi le recomand cu caldura!
ps: In 21 de rubini, pe langa cei 2 mari actori straini, mai joaca si foarte multi mari actori romani (in afara Corinei Moise, in rolul principal, al procuroarei): Dorel Visan, Carmen Tanase, Dana Rogoz, Razvan Vasilescu, Manuela Harabor, Magda Catone, Adrian Vancica, Mihai Gruia Sandu, Lucian Ifrim, Nicodim Ungureanu. Si nu i-am enumerat PE TOTI!
Playback este in teorie un film care nu mi se adreseaza in mod direct. Este vorba despre discotecile anilor 80, in special cele de pe litoral. Personajul principal este Sorin Lupascu, unul dintre primii DJ din Romania. El a MIXAT (termenul este actual, pe atunci se spunea ca pune muzica) in celebra discoteca RING din Costinesti.
Parcursul sau este unul interesant, dar nu insist asupra lui, gasiti toate detaliile la el pe site. Acolo gasiti, de fapt, o cronologie muzicala a anilor 80 si 90. Singurul lucru relevant din punctul meu de vedere este interzicerea sa de Nicu Ceausescu din 1986 (detalii mai multe gasiti in VICE). De atunci el a inceput sa mixeze, in perioada verii
Playback nu este doar termenul pe care-l stiti cu totii, imi vine sa spun din melodia Parazitii, ci este si prima publicatie cu tematica muzicala din Romania. Primul numar a aparut in ianuarie 1990.Continue reading Playback
Morgen este un film din 2010 pe care-l ratasem la vremea lui. La finalul proiectiei speciale a filmului Warboy, in urma unei discutii cu regizorul Marian Crisan, mi-am dat seama ca nu vazusem acest Morgen. Omul imi spusese ca filmul este disponibil pe Voyo.ro.
La fix o zi dupa discutia cu regizorul, am fost la cea mai mare conferinta de online din Romania, Webstock, unde in goodie bag am primit, printre altele, un cod voucher – 1 luna Voyo.ro gratuit. Am interpretat toate acestea ca pe un semn. Trebuia sa vad Morgen.
Povestea pe scurt suna in felul urmator: Nelu este paznic la un supermarket aflat foarte aproape de granita cu Ungaria (undeva langa Salonta). El isi imparte timpul intre pescuit si lucru. Seara se intoarce acasa, el locuind alaturi de sotia sa intr-o casa izolata situata pe un camp in afara orasului. Cei 2 isi doresc repararea acoperisului, insa din pacate nu-si permit sa plateasca un om pentru asa ceva.Continue reading Morgen – VOYO
Pana sa fiu invitat la o avanpremiera speciala a filmului Warboy, nu citisem absolut nimic despre el. Stiam doar ca este regizat de Marian Crisan si ca este film romanesc. Ma rog, unii dintre voi probabil zambiti, caci doar nu s-o fi apucat Marian Crisan sa regizeze filme americane? Insa, cu toate astea, ce-i cu acest titlu?
Pana sa intru in sala de cinema, n-as fi putut spune, n-as fi putut afla de nicaieri, de ce are acest titlu. Mai ales de ce este in limba engleza. Dupa ce am terminat de vazut Warboy, senzatia mea este ca nu are cum sa aiba alt titlu. Pare un titlu predestinat.
Pe scurt, vedem sfarsitul Celui De-al Doilea Razboi Mondial prin ochii lui Nicu, un adolescent care are o unica avere de care trebuie sa aiba grija: 2 cai. Tatal sau e plecat la razboi, pe front, iar in satul izolat unde se afla, in Muntii Apuseni, stirile ajungeau mai greu. Spre deloc, as zice.Continue reading Warboy
Baieti destepti este un film de actiune-comedie (asa este MARKETAT!) care mi-a starnit interesul din mai multe motive. Voi scrie in continuare 10 lucruri destepte despre acest film, si cu bune, si cu rele, insa pana atunci trebuie sa va spun despre ce este vorba.
Personajul principal negativ este Narcis, interpretat de Cristi Iacob, un traficant de droguri pe care politia nu putea nicicum sa-l prinda. Pentru a o face, Elena (interpretata de Olimpia Melinte) il roaga pe superiorul ei, pe Andronic (interpretat de Vali Vijelie), sa cheme 3 dintre colegii suspendati, colegii problema: Leo (Tiberiu Ioana), Alex (Sergiu Costache) si Costi (Silviu Mircescu). Cei trei magnifici trebuie sa-l prinda pe Narcis asupra faptului si in sfarsit sa-l aresteze.
Nu va dezvalui mai multe, va spun doar 2 detalii tehnice relevante: regia este semnata de basarabeanul Igor Cobileanski, iar scenariul este semnat de regizor, alaturi de actorul Tiberiu Ioana si de Alexandru Bergauer. Al doilea a mai jucat doar in Zapada, ceai si dragoste, unde a fost si producator asociat, la al treilea se afla la debutul sau ca scenarist. Pe regizor il cunoasteti foarte bine: a regizat Umbre si La limita de jos a cerului, Tache si Afacerea Est. La Afacerea Est si La limita de jos a cerului a fost si scenarist.Continue reading 10 lucruri destepte despre Baieti destepti
