Am gasit absolut intamplator filmul Amutire (The Silencing). Nu aveam mari pretentii nici de la seara in cauza, nici de la filmul pe care voiam sa-l urmaresc. Stiam ca vreau ceva sangeros, dar ceva usor. Ca si cum ai dori sa mananci carne, sa fie sange, dar sa nu fie chiar atat de grea. Ma rog, eu dau mult prea des exemple culinare. Poate nu-s atat de indicate.
Filmul Amutire (The Silencing) ne spune povestea unui vanator singuratic, alcoolic, inca in depresie dupa disparitia fiicei sale. Care fiica disparuse din cauza sa, atunci cand EL trebuia sa aiba grija de ea.
Atunci cand in padurea pe care o pastorea, o administra, apare un rapitor, el SIMTE ca este acelasi, ca il urmareste pe cel care i-a rapit fiica. Asa ca hotaraste sa-l prinda, cu sau fara ajutorul noii serife, care momentan nu este foarte adaptata noului sau job. Nu stie exact cum stau lucrurile in zona, nu-i cunoaste atat de bine pe oamenii pe care cel putin teoretic trebuie sa-i apere.Continue reading Amutire (The Silencing) – Netflix
Run Uje Run a fost filmul de debut al Nordic Film Festival 3. Ca sa intelegeti despre ce este vorba in acest film, imaginati-va urmatoarea situatie: un cantaret cunoscut doar in oraselul lui, sa zicem in Slatina natala, care avea la un moment dat si emisiune la radioul local, hotaraste sa isi scrie scenariul propriului film, in care va si juca alaturi de familia sa.
Eu v-am dat situatia adaptata la tara noastra, insa trebuie sa va imaginati situatia de mai sus intr-un micut orasel suedez. Fix din acest motiv imi este greu sa spun prea multe despre poveste. Sunt convins ca daca as fi trait in acea localitate, daca l-as fi auzit la radio, fie si injurandu-ma, daca l-as fi vazut la stand-up ori la teatru de improvizatie, ori daca i-as fi ascultat, macar din greseala, muzica, l-as fi privit altfel. L-as fi privit ca pe unul de-al meu.
L-as fi privit altfel si daca as fi fost macar suedez. Muzica lui ar fi insemnat ar fi putut insemna mai mult, as fi putut afirma ca e suedez tipic ori, dimpotriva, ca e atipic, ca nu este unul de rand.Continue reading Run Uje Run – Nordic Film Festival 3
Stiam ca vreau sa merg la un cinema oldies, ca nu mai vreau sa vad in continuare filme americane standard asa ca am intrat la cinemateca Union, care era in drumul meu, si am cumparat bilete la filmul ce urma sa inceapa in cateva minute – Dineu cu vecinii de sus. Ce a urmat dupa a fost o portie sanatoasa de ras, care a compensat tot „luxul” din cinema-urile cu pretentii (floricele, suc, scaun mai comod, sunet dat uneori si la maxim).Continue reading Oana despre Dineu cu vecinii de sus (Sentimental) (The people upstairs)
Casa cu papusi este un film care a rulat prima data la TIFF 2020, fiind un documentar despre … batranete si despre relatia dintre generatii.
Casa cu papusi este o incursiune intr-o lume speciala: vacanta anuala a unor doamne in varsta de peste 70 de ani. Nu va spun cine sunt, nu va spun povestile lor, nu va spun relatia lor de rudenie cu regizorul Tudor Platon, asta va trebui sa aflati singuri. Va spun doar ca Tudor Platon a semnat imaginea pentru mai multe filme de scurtmetraj si de lungmetraj, cele mai cunoscute fiind Scurtmetrajul de Oscar Cadoul de Craciun si lungmetrajul Sa nu ucizi. Un director de imagine foarte bun decide sa isi faca un documentar propriu, in care si apara. Deja suna altfel premisa acestui film, nu?
Casa cu papusi este filmat intr-un stil foarte sincer: protagonistelor li se cere sa fie naturale, fara sa li se spuna efectiv cand sunt filmate. Uneori chiar sunt mintite ca filmarea s-a oprit, desi ea continua. Oricum, nefiind actrite, ele nu s-ar fi putut preface, nu ar fi putut juca alt rol. Practic, tot greul cadea pe umerii regizorului, care trebuia sa selecteze cele mai bune scene si cadre, montajul fiind cheia acestui film.
Casa de papusi este un film necesar, care trebuie vazut de cat mai multi ani, de absolut toata familia, drept urmare nu voi intra in prea multe detalii. Va las pe voi sa le descoperiti pe protagoniste, sa le descoperiti povestile lor de viata. Eu va voi povesti o experienta personala care, cumva, m-a marcat, mi-a marcat modul de a vedea varstele.Continue reading Casa cu papusi
Mere (Apples/Mila) a fost primul film vazut la Central European Film Festival Timisoara 2021, in Aula Magna Universitatii de Vest din Timisoara. Pe blog articolele au aparut in ordine inversa, am preferat sa scriu intai despre Succes de public, filmul vazut seara, in aer liber.
Filmul acesta, Mere, mi se pare perfect pentru vremurile actuale. Pune o tona de intrebari, nu ofera raspunsuri, insa te face sa constientizezi faptul ca desele interogatii filosofice legate de ce ar fi bine sa faci, cum e ideal sa actionezi, sunt utile. Adica vremurile pe care le traim acum au fost anticipate indirect de multi, insa din pacate nu a stiut nimeni sa gaseasca si raspunsurile.
Pe scurt de tot, avem parte tot de o pandemie, insa aici unicul efect este amnezia totala: oamenii nu isi mai aminteau nimic. Practic, o luau de la zero (o mare resetare, ar zice unii). Exista o clinica, nu e clar daca de stat sau privata, nu e clar finantata de cine, care ajuta oamenii sa-si construiasca o identitate noua. Una dintre modalitati este sa pozezi cam tot ce faci, bine sau rau. Sa iti construiesti o identitate prin poze.Continue reading Mere (Apples/Mila) – Central European Film Festival Timisoara 2021
Succes de public (Un Triomphe/The big hit), v-am dat toate cele 3 titluri sub care-l puteti gasi, este filmul care pentru mine face legatura, este liantul, intre 3 festivaluri de film: TIFF 2021, Central European Film Festival Timisoara 2021 si Fest-FDR 2021. Pe de-o parte, cu acest film trebuia sa inchei TIFF-ul, insa prognoza nefavorabila m-a facut sa ma razgandesc, caci urma sa-l vad in aer liber. Pe de alta parte, eu sunt in Timisoara pentru un festival de teatru, Fest-FDR 2021, drept urmare, asa cum ar zice corporatistii, sunt in theatre mood. Din acest motiv, un film despre teatru, despre punerea in scena a unei piese de teatru CU PUSCARIASI, este alegerea perfecta. Iar filmul a fost vazut in aer liber, in cadrul Central European Film Festival Timisoara 2021. Deci, ca sa zic asa, 3 in 1.
Acum, despre Succes de public voi vorbi strict din perspectiva povestii. Nu voi zice nimic despre interpretari (mi-au placut toate), nici despre regie, nici despre alte aspecte pur cinematografice. Asadar, un actor aflat intr-un con de umbra este invitat sa organizeze un atelier de teatru intr-o inchisoare. Dupa ce monteaza niste fabule teatrale, niste sketch-uri, ceva extrem de usor, hotaraste sa faca pasul cel mare: sa monteze o piesa de teatru extrem de dificila, Asteptandu-l pe Godot. Din punctul sau de vedere, textul pare perfect pentru detinuti, pentru niste oameni obisnuiti cu asteptarea.Continue reading Succes de public (Un Triomphe/The big hit) – Central European Film Festival Timisoara 2021 & TIFF 2021
Noaptea regilor a fost un film special la TIFF 2021: pe langa faptul ca a fost proiectat imediat dupa gala de premiere, in penultima zi a festivalului, pe 31 iulie 2021, in Piata Unirii, el a mai iesit in evidenta prin ceva: a avut nu mai putin de 4 proiectii. Eu l-am vazut pe 1 august 2021 (spun datele pentru cei care citesc acest articol la o data mult ulterioara), la ora 18, la Cinema Florin Piersic. Pentru ca i se dusese vestea ca e un film excelent, chiar este, a avut sala plina chiar si la proiectia numarul 4.
Personajul principal al povestii este inchisoarea La Maca, din mijlocul padurilor Coastei de Fildes. Aici inchisoarea avea reguli proprii, doua dintre ele iesind clar in evidenta: alegerea liderului inchisorii (si modul in care se face trecerea, in care se face predarea puterii) si postul de povestitor (povestas). Pentru cel de-al doilea post este ales un tanar ajuns de curand in aceasta inchisoare. Povestasul era ales de liderul inchisorii sa spuna o poveste noaptea urmatoare. Dupa ce termina povestea il astepta o soarta cruda. Singura lui sansa era sa traga de timp, sa aiba o poveste cat mai lunga si interesanta. Si credibila.
Partea si mai interesanta este data de ritualuri. Vorbim despre o tara din Africa, drept urmare regulile, fie ele si nescrise, sunt insotite de traditii si ritualuri care in acea parte de lume sunt litera de lege. Continue reading Noaptea regilor (La nuit des rois) – TIFF 2021
Cine rade de dimineata este un film sarbesc vazut la TIFF, candva intr-o dimineata (ora 12:30 mai precis, destul de dimineata conform orarului meu normal, la pranz conform programului meu incarcat din zilele festivalului), pe care nu mi l-am putut scoate din minte. Nu am vrut, nu mi-am propus, insa el pluteste cumva in mintea mea, spunandu-mi ca nu ar trebui sa-l uit.
Cine rade de dimineata este un film despre maturizare, despre o relatie nociva intre mama si fiul de aproape 30 de ani, despre cine poate rezolva problema pe aici (un ghicitor – vraci, care se dovedeste a avea dreptate), despre meseria de dascal, de cadru didactic, care in est pare a fi practicata din ce in ce mai des de neadaptati, de oameni care nu au gasit ceva mai bun, fiind totodata un film care s-ar putea lesne petrece si-n Romania. De fapt, se petrece si-n Romania, oameni precum personajul principal intalnim foarte des.
Atunci cand am scris despre filmul maghiar Raport final va spuneam cat de asemanatoare este viata sociala, politica si economica din Ungaria fata de cea din Romania. Situatia este, de fapt, mult mai accentuata in cazul Serbiei, cultural simtindu-ma mult mai apropiat de Belgrad decat de Budapesta. Am vorbit la singular pentru ca este ceva ce simt mai mult decat ceva ce am studiat. Serbia mi se pare, daca-mi este permisa comparatia, asemanatoare Romaniei anilor 90-2005. A evoluat mai incet, in parte din cauza razboaielor, in parte din cauza incertitudinii geopolitice (este cumva intre 2 luntre, si cu sufletu-n raiul Uniunii Europene, si cu stiti voi ce in curul Rusiei). Continue reading Cine rade de dimineata (My morning laughter) – TIFF 2021
Despre Baby am simtit nevoia sa scriu, desi au trecut aproape 10 zile de la terminarea TIFF 2021, pentru simplul fapt ca a fost un film aparte. Ma rog, mai am in pregatire vreo 2 articole, poate-s eu mai intarziat de felul meu ori poate TIFF-ul de anul acesta a fost aparte, special, in felul sau.
Revenind, Baby este un film care mi-a adus aminte de Tribul de acum 7 ani. Un film deloc mut, deloc fara sonor, insa fara dialoguri, fara ca de aceasta data sa avem limbajul codificat al surdomutilor.
O tanara dependenta de droguri isi vinde copilul. Regreta imediat fapta si incearca sa si-l recupereze. Locuieste langa o padure misterioasa, practic tot orasul este inconjurat de aceasta padure, iar misterul se accentueaza atunci cand patrunde in casa batranei careia i-a vandut micutul. Un basm absurd modern, adresat majorilor si nu minorilor, Baby a facut parte din selectia de filme venite direct de la San Sebastian.Continue reading Baby – TIFF 2021
Dragi tovarasi este un film la limita dintre propaganda si fictiune. Pana sa vedem cum e cu propaganda, trebuie sa va zic despre ce este vorba.
Asadar, in 1962 cresc preturile la mancare, drept urmare muncitorii dintr-o fabrica intra in greva. Liudmila este o devotata functionara a partidului comunist care aplicarea de masuri radicale impotriva protestatarilor. Din pacate, printre protestatari se afla si fiica ei, pe care acum ea incearca sa-l salveze.
Ce este interesant, din punct de vedere politic ma refer, este faptul ca grevistii aveau o revolta impotriva ACTUALILOR conducatori si nu impotriva sistemului. Ei, de fapt, erau nostalgici dupa Stalin, considerand ca actuala conducere ar fi deraiat de la idealurile inalte ale socialismului.Continue reading Dragi tovarasi (Dear comrades) – TIFF 2021
La inceputul anului trecut auzisem ca urmeaza sa se lanseze 2 filme care au tematica asemanatoare: incidentele (ca au fost mai multe) generate de cativa extremisti religiosi, care au intrerupt mai multe proiectii de filme pro-lgbt. Primul asta de incident s-a petrecut in 2013, cel mai recent fiind in 2018. Legat de numele filmelor, primul a fost 5 minute, care a apucat sa se lanseze in 2020, insa cel de-al doilea, Camp de maci, a asteptat vremuri mai bune, urmand a se lansa anul acesta in septembrie (pe 17). Eu l-am vazut la TIFF 2021,
Povestea este un pic mai complicata decat la primul, caci aici avem in prim plan un jandarm … gay. Cristi este jandarmul in cauza, unul caruia ii plac barbatii, a descoperit recent asta, insa ascunde pasiunea lui de toata lumea. Doar sora lui stie asta. Drept urmare, atunci cand este pus sa asigure ordinea in cazul incidentelor dintr-un cinematograf bucurestean, acolo unde protestatarii anti-lgbt au reusit sa opreasca proiectia unui film pro-lgbt, el isi pierde cumpatul atunci cand un fost „prieten” de-al lui il recunoaste.
Vedeti voi ce s-a intamplat cu exactitate si cum se termina totul. Pana atunci, eu va voi spune cele 3 puncte tari certe ale acestui film.
Primul si cel mai important este absenta personajelor pozitive si negative. Cu totii sunt oameni, cu greselile lor, cu slabiciunile lor. Cristi, personajul principal, nu este nici pe departe personaj principal. In limbaj uzual este un ipocrit sinistru. E drept, are motivele sale, nu se simte in largul sau, nu vrea sa fie privit ciudat. Intr-un fel, el se apara atacand. Cu toate astea, nu e deloc un personaj pozitiv, erou nici atat.
Al doilea punct forte al filmului este ca desi vorbim despre un incident care a produs ceva haos, filmul nu este haotic. Regizorul Eugen Jebeleanu, la baza regizor de teatru, reuseste sa descongestioneze cadrul. Reuseste sa faca asta intr-un mod inteligent: practic, jandarmii scot toti spectatorii pe hol, acolo erau zarva, harmalaia, pastrand personajul principal in sala in care acum nu mai era altcineva.
Dialogurile, caci acestea este al treilea punct forte, sunt excelente. De altfel, acolo in sala filmul este aproape spectacol de teatru, un film de interior tinut din dialoguri, care dialoguri sunt excelente, amuzante, inteligente, percutante, credibile.
Pentru ca ma veti intreba, va marturisesc faptul ca mie mi-a placut mai mult decat 5 minute (regizat de Dan Chisu). Mai bun, mai solid, mai credibil, mai complex (desi, de fapt, mai simplist ca realizare, ca executie) si mai putin haotic (deci mai bine tinut in frau de regie).
Camp de maci este un film excelent, pe care vi-l recomand indiferent daca sunteti pro sau anti-lgbt. Este un material brut pe care fiecare il interpreteaza cum doreste. Nu suntem indemnati in niciun fel sa ne schimbam parerera, important fiind, de fapt, sa DISCUTAM aceste lucruri. Fiecare va gasi argumente pentru a-si sustine credinta. Nu este o opinie, este o credinta, indiferent cat de radical sau de moderat si-o sustin unii si altii.
Camp de maci intra, dupa cum ziceam, in cinematografe din 17 septembrie 2021, fiind distribuit in tara noastra de ICON Production.
ps: L:a Camp de maci este interesant ca nu se precizeaza nici locul de desfasurare a actiunii (eu am recunoscut capitala, dar nu se spune explicit asta), nici anul in care aceasta are loc. Avand in vedere ca incidente au tot fost, poate fi vorba despre ORICARE.
ps2: Sa nu se inteleaga ca eu as fi impotriva LGBT, eventual a casatoriilor gay. Ideea este, insa, ca un film vadit pro-lgbt, cu mesaje radicale, isi va rata cu brio obiectivul. Astfel de filme, care ridica problema, care invita la discutie, sunt o idee mult mai buna.
Spirala este o coproductie Romania – Ungaria, produsa de Hai Hui Entertainment si distribuita in Romania de Transilvania Film, care-l are in rolul principal pe actorul roman Bogdan Dumitrache. Filmul este in maghiara, la TIFF a rulat cu titlul SPIRAL, deci publicul roman mai putin informat ar fi putut fi indus in eroare. Oficial este coproductie, eu i-as zice mai mult un film ardelenesc de limba maghiara. E drept, la TIFF 2021 a rulat in cadrul Zilei Maghiare.Continue reading Spirala (Spiral) – TIFF 2021
Otto Barbarul este unul dintre putinele filme romanesti care pune pe tapet problema sinuciderii printre adolescenti. O face bine, iar realizarea artistica este una de exceptie.
Otto Barbarul este un adolescent punk de 17 ani, a carui viata este data peste cap de sinuciderea prietenei ei. Fiecare persoana din viata sa il perturba, devenind captiv intr-un fel de cerc vicios: bunicul sau Bubu, care nu mai stia de el; parintii lui; mama prietenei; cei de la asistenta sociala; colegii sai de trupa. Otto Barbarul trebuie sa iasa din acest cerc vicios si sa-si constientizeze vinovatia.
Ce este interesant, de fapt primul lucru care-ti atrage atentia inca dinainte sa vezi filmul, chestie vizibila din distributie, este ca pot fi vazuti impreuna Adrian Titieni si Marc Titieni. Partea si mai interesanta este ca cei 2 joaca rol de tata si fiu. Chimia dintre ei este evidenta, la fel si asemanarea fizica (in multe filme, lipsa de realism vine si din absenta acestui aspect: te uiti la copil/adolescent si la parintii sai si nu seamana deloc). Si mai interesanta este alegerea lor: s-a dat casting, regizoarea l-a ales intai pe Marc Titieni (era vorba de rolul principal, totusi), tatal sau fiind ales ulterior. Oricum, o alegere extrem de inspirata.Continue reading Otto Barbarul – TIFF 2021
Mauritanul este povestea reala a unui cetatean din Mauritania care a stat 14 ani in celebra inchisoare de la Guantanamo fara a fi acuzat in mod explicit de vreo crima. Unica sa vina era ca a discutat cu varul sau de pe un telefon al lui Bin Laden, imediat dupa apel facandu-se un transfer de 5000 de euro de la acel verisor catre el.
Filmul Mauritanul este de fapt ecranizarea cartii Guantanamo Diary (tradusa la noi de Corint sub titlul Jurnalul de la Guantanamo; a aparut si o continuare, numita The Actual True Story of Ahmed and Zarga, netradusa inca la noi) si ne prezinta lupta pe care acesta a dus-o in justitie pentru a fi liber. A avut norocul de a fi fost gasit si ajutat de celebra avocata Nancy Hollander, care impreuna cu una dintre asociatele sale a luptat cu toate armele din dotare.Continue reading Mauritanul (The Mauritanian) – TIFF 2021
Un loc ca oricare altul – Nowhere special este PRIMUL film vazut la TIFF 2021 despre care apuc sa scriu. Desi am vazut pana acum 2 filme romanesti, ambele bune, de recomandat si altora, niciunul dintre ele nu parea a fi demn de a primi onoarea aceasta. Primul film despre care-mi scriu impresiile trebuia sa fie unul cu adevarat bun, care sa ma fi dat pe spate.
Povestea acestui film, INSPIRAT din fapte reale, este urmatoarea: un tata care lucra ca spalator de geamuri isi creste singur copilul, sotia parasindu-i pe amandoi cand cel mic avea 6 luni. La un moment afla ca are boala incurabila, deci nu mai are mult de trait, drept urmare ii cauta familie adoptiva celui mic. Pe parcursul filmului vedem si cum se schimba relatia dintre tata si fiu, vedem cum pregateste tatal sau terenul pentru trecerea sa in nefiinta si, mai ales, vedem cum decurgea alegerea viitoarei familii. Sunt probleme de natura psihologica, sociala, dar si probleme juridice (despre care doar se aminteste in treacat).Continue reading Un loc ca oricare altul – Nowhere special – TIFF 2021
Undine Wibeau (interpretata de Paula Beer) lucreaza ca istoric si ghid in Berlin. Locuieste in Alexanderplatz si este freelancer.
Undine ascunde, insa, un secret: viata ei urma un mit stravechi conform caruia daca omul pe il iubeste o tradeaza, ea trebuie sa il omoare si sa se intoarca in apele din care se trage.
Undine este initial intr-o relatie cu Johannes (Jacob Matschenz), care insa o tradeaza pentru o alta femeie. Undine are impresia ca nu are de ales si ca trebuie sa il omoare. Insa il intalneste pe Cristoph (Franz Rogowski), un scafandru de care se indragoste brusc, neasteptat. Ea nu vrea sa piarda iubirea lui Cristoph, insa acesta simte ca ea fuge de ceva din trecutul ei. Blestemul este acolo si nu-i da pace.
Undine este un basm modern bazat pe mitologia germana, primul film al unei serii care va contine 3 pelicule. Probabil pentru cei obisnuiti cu mitologia si cultura germana filmul este wow, plin de simbolistica, insa pentru restul este doar un basm modern bine realizat, bine interpretat, dar cumva sec. Poate problema e la mine, insa personal nu am reusit sa ma atasez de niciunul dintre personaje (o avea legatura si cu parerea pe care o am despre nemti, seci, roboti, lipsiti de sentimente).
Inteleg ca alegerea meseriei lui Undine, de istoric, nu este intamplatoare. Ea este cumva elementul de legatura dintre trecut si prezent, ea traieste in prezent, vorbeste despre trecutul apropiat (Berlinul de dinainte de caderea zidului), insa traieste dupa un mit stravechi.
Din pacate, insa, in afara de o replica pe care o auzim la inceput, spusa de ea catre Johannes, nu aflam nimic despre acest mit din film. Romanii, ca si americanii de altfel, ar fi pus un disclaimer fie la inceput, fie la sfarsit: in mitologia germana se crede ca … Avem internet, ne putem informa, insa filmul mi se pare incomplet fara aceste elemente. Daca pur si simplu m-as fi uitat la el si n-as fi stiut nimic (imi facusem temele dinainte, stiam despre existenta unui mit; m-am documentat mai mult in privinta lui dupa film), nu as fi inteles mare lucru. As fi intuit, insa tot ar fi fost nevoie de un research suplimentar. Eu, ca necunoscator al culturii germane, probabil ca un neamt gandeste altfel, asa cum si romanul gandeste altfel cand vede mitul zburatorului (se facuse la un moment un film pe tema asta) ori mitul din Legenda Mesterului Manole.
Ca sa reformulez ce am scris mai sus, probabil pentru proiectiile din afara Germaniei ar fi fost nevoie de un disclaimer de genul.
Un ultimul lucru vreau sa subliniez in legatura cu Undine, un aspect semnalat de un prieten imediat dupa ce a citit rezumatul: de ce toate personajele de filme locuiesc in Alexanderplatz? Nu poate locui nimeni in alt loc din Berlin? Fara sa pot raspunde la intrebarea asta, incerc sa-mi dau seama care ar trebui sa fie echivalentul bucurestean al acelei piete, care este locul in care majoritatea personajelor cinematografice bucurestene locuiesc. De fapt, intrebarea corecta este daca avem sau nu un astfel de loc. Nici macar prin provincie, prin Cluj sau Brasov, nu cred ca avem vreun astfel de loc, hai sa-i spunem cliseic.
Undine este per total un basm cinematografic bine realizat, adresat cu precadere celor care cunosc (macar putin din) cultura germana. Este bine realizat, nimic de reprosat din punct de vedere cinematografic, insa are niste personaje destul de seci. Poate iubitorii de basme ori spectatorii mai tineri (spre foarte tineri) il vor aprecia mai mult.
Undine, coproductie Germania-Franta, a aparut in 2020, insa in cinematografele noastre a intrat abia din 21 mai 2021, fiind distribuit in Romania de Independenta Film. Eu l-am vazut la Happy Cinema, MOMENTAN (nu pentru mult timp) singurul cinematograf de mall (tip multiplex) deschis in capitala.
ps: Daca pentru voi este relevant in vreun fel, uitati si cate premii si nominalizari are Undine. Pentru mine-s irelevante, pentru unii informatia s-ar putea dovedi utila.
Tenet este un film supraevaluat, pe care il vei aprecia daca nu esti un cinefil inrait, daca nu ai vazut multe filme la viata ta. Tot ce voi scrie in continuare poate fi rezumat in fraza anterioara. Trebuie sa si explic, sa ma justific, dar daca voua v-a placut enorm filmul puteti lejer sa apasati X-ul din coltul ecranului (ori x-ul mai mic de la tab). Asadar …
Incep cu partea importanta, esentiala, pe care am avut-o pe tot parcursul filmului: senzatia de deja-vu (sau, cum ar zice oltenii, deja-fu). Toate chestiile din film pareau ca au mai fost spuse de zeci de ori, in zeci de moduri.
Iar gandul mi-a zburat cu precadere la filmul Inception. Pe langa faptul ca a fost regizat tot de Nolan, discutia in cauza am avut-o, acum 11 ani, in legatura cu el: ceea ce mie mi se parea wow, genial, incredibil, multora li se parea ciorba reincalzita. Pe mine ma daduse pe spate, altii pareau cumva satui de subiect.Continue reading Tenet este un film supraevaluat!
Just Mercy este un film excelent realizat, care m-a pus din nou sa ma intreb cat de mult pot aprecia un film cu care NU sunt de acord.
Prima oara cand mi-am pus serios aceasta intrebare a fost la filmul Ilegitim, un film pe care l-am apreciat enorm, dar care promova, poate nu atat de direct, incestul. In cazul filmului Just Mercy, cele 2 chestii promovate ostentativ sunt Drepturile negrilor, care sunt discriminati de autoritati (politie si autoritatile judiciare) si opozitia fata de pedeapsa cu moartea.
Sa ne intelegem: nu sunt de acord cu discriminarea si nu as milita niciodata pentru discriminarea persoanelor de culoare. Sunt complet de acord ca societatea a facut greseli majore in ceea ce priveste persoanele de culoare, atat in SUA, cat si-n Europa. Sunt iarasi de acord ca in anii 90 persoanele de culoare erau discriminate. Filmul, deci, prezinta o realitate, un caz autentic. Doar ca situatia este mult schimba in 2020 si 2021.Continue reading Just Mercy
Inca un rand – Another Round – Druk (am pus toate titlurile: romanesc, international si cel original, danez) este un excelent eseu sociologic, psihologic si filosofic asupra … alcoolismului, totul ambalat intr-o comedie excelenta.
Povestea, pe scurt, suna cam asa: 4 profesori de liceu hotarasc sa puna in aplicare ideile unui filosof dubios. Acest filosof sustinea ca pur si simplu ne-am nascut cu o alcoolemie prea mica. Pentru a functiona optim, ar trebui sa avem o alcoolemie standard, care ne-ar ajuta din toate punctele de vedere. Ce constata cei 4 profesori, ce anume predau cei 4 (e relevant, vedeti voi de ce), ce efecte are la ei acest experiment si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Berliner este un film romanesc extrem de actual, extrem de ancorat in realitatea cotidiana. Are cateva defecte, unele dintre ele inexplicabile, insa per total este un film agreabil.
Pe scurt de tot, Silvestru Mocanu, fost ministru, candideaza pentru un post de europarlamentar intr-un colegiu din Oradea (in Salonta mai precis), din partea partidului PUP. Acesta se imprieteneste brusc, pe nepusa masa, cu VIorel, un tractorist de rand. Viorel il gazduieste pe candidat la el acasa si il ajuta, inclusiv prin propria prezenta, in campania electorala. Pe parcursul intregului film vedem cum isi face campanie fostul ministru (al agriculturii), in ce fel il transforma el pe Viorel, ce contracandidat avea acesta si, mai ales, cum se termina totul.
Acum, trebuie sa va zic principala calitate a acestui film: umorul! Este o parodie EXCELENTA atat la adresa clasei politice, per ansamblu, cat si la adresa cetatenilor care o legitimeaza, prin orice mijloace. Urmariti doar cum se transforma Viorel si ce anume ajunge sa ceara concetatenilor lui.
Umorul, cel putin in cazul meu si a celor din Bucuresti, este dat si de ardelenismele prezente in film: atat accentul, cat si felul de a fi al oamenilor. As zice, deci, ca este un film extrem de realist, ca acea bucata de tara chiar exista. Ceea ce este adevarat doar in proportie de 70%.
Caci marele defect al acestui film este lipsa de realism POLITIC. Nu pentru ca politicienii romani ar fi altfel, chiar asa sunt, ci pentru ca … alegerile europarlamentare nu se desfasoara astfel. Conform acestui film, alegerile europarlamentare s-ar desfasura pe baza unui vot uninominal (majoritar), unde invingatorul ar lua tot. Adica asa cum s-au desfasurat alegerile parlamentare din 2008 si 2012. Problema e nu doar ca nu-i asa, ci si ca mai sunt alte 3 probleme:
De ce erau doar 2 contracandidati? Chiar si la alegerile uninominale, fie ele si de primar, in Romania sunt invariabil mai multi candidati.
Vorbind despre Bihor, orasul Salonta, ar fi trebuit sa fie musai un candidat maghiar. Singurii maghiari pe care-i intalnim sunt intr-o frizerie. In rest, ei parca nici nu exista, desi demografia actuala arata ca in judetul Bihor ei au pondere de 25%, in timp ce in orasul Salonta ei sunt chiar majoritari, procentul acestora fiind de 55%. Primarul din Salonta, in functie din 2004, este de la UDMR (deloc surprinzator). Deci unde-s maghiarii in toata povestea asta?
Nu imi este clar daca Mocanu era candidat pe colegiu Bihor sau strict pe colegiu Salonta. Daca era candidat pe intreg judetul, se pune intrebarea de ce a ales orasul Salonta? Adica, sa ne intelegem, el isi face campanie numai acolo, numai in acel oras. Cat de important este orasul Salonta in economia electorala?
Altfel, mi-a placut numele partidului, PUP, care pe mine m-a dus cu gandul la 2 partide, fiind o combinatie intre PMP (fiind popular, evident) si PNL (avand o sigla extrem de galbena). As fi putut spune si AUR, dar nu e cazul. Oricum, filmarile au fost facute in 2019, cand PMP si PNL erau in opozitie, iar AUR nici nu exista, deci referirile cred ca sunt la cele 2 partide. Poate si din acest motiv alegerile erau europarlamentare, pentru ca acelea au fost alegerile inceputului de an.
Trecand peste latura politica, care pentru mine strica realismul filmului, trebuie sa scot in evidenta interpretarile excelente ale actorilor. Ovidiu Crisan, actor al Teatrului National din Cluj, are o interpretare absolut superba. Eu l-am vazut si pe scena de teatru, este un actor extrem de bun, din pacate nu foarte cunoscut publicului larg neclujean (si nedus la teatru). O alta interpretare excelenta vine din partea lui Ion Sapdaru, nascut peste Prut, care este, insa, actor la Teatru National din Iasi si regizor la Teatrul din Botosani. O mentiune speciala pentru Sorin Cocis, actor al Teatrului Nottara din Bucuresti, care a avut roluri mai mari sau mai mici si in filmele Arest, Soldatii. Poveste din Ferentari ori in serialul Umbre (unde l-a interpretat pe Tanase). Pe scena de teatru, ultimul spectacolul in care l-am vazut a fost Magnificul. Nu ca vreun alt actor ar fi interpretat slab.
De altfel, meritul regizorului Marian Crisan este intai si intai ca a ales actorii potriviti: Ion Sapdaru este moldovean la origine si interpreteaza rolul unui moldovean venit sa candideze la Bihor, iar Ovidiu Crisan este ardelean get-beget. In plus, trebuie subliniat faptul ca alegerea unor actori care nu sunt arhicunoscuti publicului larg, care nu sunt supraexpusi, precum vesnicii Bucur, Papadopol, Vasluianu ori Adrian Titieni, are un efect pozitiv pentru spectator: acesta are impresia ca-n fata lui sunt oameni normali si nu actori. Neputand asocia interpretul rolului principal cu un alt rol asemanator, in mintea ta el nu va mai fi un actor, ci va fi cu adevarat personajul din film. Sa ne intelegem: nu sunt deloc actori slabi, dimpotriva. Sunt doar talente insuficient exploatate de catre cineasti. De altfel, regizorul Marian Crisan are acest obicei, de a miza pe o gama variata de actori, neavand niste preferati. Uitati-va pe filmografia lui, uitati-va la distributie si veti vedea ca am dreptate. Iar actori de prim-plan, arhicunoscuti, sunt foarte putini in filmele lui.
Per total, Berliner este o parodie excelenta la adresa vietii politice actuale, deopotriva la adresa politicienilor si a alegatorilor. Ca orice parodie, nu trebuie sa permitem adevarului sa strice o stire/gluma buna. Asa se invata la facultatile de jurnalism, nu?
Berliner a intrat in cinematografe din 26 februarie, fiind produs Mandragora si Rova Film distribuit in Romania de Rova Film si Iadasarecasa. Eu l-am vazut in Bucuresti, la Happy Cinema (Liberty Mall). Daca aveti unde sa-l vedeti, mergeti la cinema s-o faceti. Sa radeti impreuna cu alti spectatori, indiferent de numarul lor, este o senzatie extrem de misto, pe care o recomand tuturor cinefililor sociali.
Asa aratam eu, in sala de cinema, inainte sa inceapa Berliner, luminile fiind inca aprinse.
ps: Vedeti filmul ca sa aflati SI de ce se numeste Berliner. Titlul este cumva atipic, actionea nu se desfasoara nici macar o secunda in Berlin.
ps2: In Berliner se mananca ciorba in mai multe randuri. Avand in vedere dinamismul acelor scene, mie mi se par, in sine, o parodie la adresa scenelor cu ciorba. Ceea ce nu pot decat sa aplaud.
